Ce lucru frumos! Îţi poţi explica această întâmplare?
Stiri Botosani Tuesday, 13 March 2012 ActualitateAtunci am început să strig. A venit alt medic, un specialist, căruia i-am zis:
- Spune-i profesorului că vreau să mai faceţi o radiografie.
- Dar ne jigneşti, zise el.
- Vă rog să-mi faceţi pe plac, căci sunt om bătrân.
- În fine, hai să-l ducem jos, să-i facem voia, dar ne cicăleşte degeaba, zise profesorul. Nu ştim noi cum e bine? De atâţia ani tot asta facem.
În cele din urmă m-au dus jos. Acolo au constatat că într-adevăr piciorul alunecase din poziţia iniţială şi începuse să se sudeze strâmb.
- Vai, părinte, tare eşti păcătos, îmi zise.
- Ştiu şi eu asta, domnule profesor, i-am spus.
- Acum să vezi ce vom face! Trebuie să-l rupem iar, fiindcă s-a sudat!
- Faceţi cum ştiţi, i-am răspuns.
Aşadar au adus doctorii din nou ca să-mi tragă de picior, iar profesorul l-a rupt la mijloc. Nici injecţie împotriva durerii nu mi-au făcut. Aşadar m-au apucat, unul de aici, altul de dincolo, iar profesorul la mijloc şi, tot trăgând aşa, în cele din urmă au reuşit să îl rupă! Eu spuneam neîncetat "Doamne, Iisuse Hristoase". Durerile erau cumplite! Mi-au apucat aşadar piciorul, l-au rupt, apoi l-au făcut la loc.
Acum profesorul se tot minuna de întâmplare! "N-am mai văzut şi n-am întâlnit aşa ceva în toată cariera mea. Să-mi spună bolnavul că nu i-am pus bine piciorul în ghips. Şi încă după cincisprezece zile după ce l-am pus în ghips".
Apoi am stat cam trei luni cu piciorul în ghips. Şi trebuie să vă spun că ghipsul este foarte greu. Aşadar, mai apoi, după ce m-am făcut bine, mi-au dat nişte cârje şi am coborât la biserică. După câteva zile i-am spus Haricleei să îmi aducă un baston, iar ea mi-a spus că se va duce să îmi aducă. A doua zi dimineaţa, cam pe la orele 11, am coborât în biserică şi m-am aşezat în strană. În faţa mea erau o maică şi sora mea Harikleea, căreia i-am spus să se ducă să îmi aducă un baston. "Ei, m-oi duce mai târziu", zise ea. Aşadar nu i-am mai spus nimic. În scurt timp intră în biserică o doamnă având în mână un baston, pe care îl ţinea în sus. Îndată ce a intrat, s-a îndreptat spre noi, spunând:
- Aici este Sfântul Gherasim?
- Da, fiica mea, zise maica.
Atunci s-a apropiat să vadă mai bine icoana.
- Da, el este, el este, îi zise maicii şi se aplecă să se închine sfântului. Apoi continuă:
- Am fost în pelerinaj la Ierusalim. Acolo vindeau bastoane, aşa că am cumpărat şi eu unul. Noaptea trecută, îmi apare în vis acest sfânt din icoană. Eu nu ştiam ce Sfânt este. Aşadar îmi spuse sfântul în vis: "Vreau să îmi aduci mie bastonul pe care l-ai cumpărat de la Ierusalim". Iată că l-am adus. Unde să îl pun?
Ia gândiţi-vă. Biata de ea nici nu ştia de Sfântul Gherasim! Aşa că, întrebând ea pe unul şi pe altul, i-au spus: "Du-te în Omonia. Mai întreabă acolo şi îţi vor spune unde îl găseşti pe Sfântul Gherasim".
Atunci i-am spus: "Vino aici să îţi spun ceva. Sfântul nu are nevoie de baston. Eu sunt slujitorul sfântului şi slujesc în această biserică de treizeci de ani. Ieri am cerut să mi se cumpere un baston şi sora mea Harikleea urma să se ducă să îmi cumpere unul. Sfântul ţi-a spus să aduci bastonul aici, dar eu sunt slujitorul său, iar bastonul l-a comandat pentru mine". Atunci femeia s-a îndreptat spre icoana sfântului Gherasim. A luat bastonul, a sărutat icoana, apoi a pus bastonul alături şi, întorcându-se spre icoană, a spus: "Sfinte, ţi-am adus bastonul. Acum îl voi da slujitorului tău". Apoi s-a întors, a luat iar bastonul şi, venind lângă mine, mi-a sărutat mâna şi apoi mi l-a dat.
Ce lucru frumos! Îţi poţi explica această întâmplare? Pe mine m-a emoţionat foarte tare. Asta e! Acum văd însă că nu mai e cauciucul care se afla la capătul bastonului".
("Batranul Porfirie, parinte duhovnicesc si pedagog")
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ultima oră! Alexandru Huțuleac, interlopul care a lovit cu sabia un polițist de la trupele speciale, arestat în Norvegia!
Alexandru Huțuleac, interlopul care l-a tăiat cu sabia, în 2017, pe polițistul Dan Ciprian Sfichi, a fost prins și arestat în Norvegia. "La data de 17 iunie 2025, în urma...
Salarii uriașe pentru angajații unei agenții care funcționează degeaba. Directorul are un salariu de peste 20.000 lei lunar și nu are nicio activitate!
De aproape un an Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează degeaba. S-a ajuns în această situație, după ce Mi...
Speranțe năruite în cel mai cumplit mod. A fost găsit trupul neînsuflețit al lui Vlad: ,,Este o veste greu de acceptat”!
Claudiu – Vlad, tânărul de 33 de ani, din localitatea Victoria, comuna Stăuceni, a dispărut pe 26 aprilie și de atunci o întreagă comunitate s-a mobilizat î...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.19 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici