PONTUL TĂU: 5 trucuri care combat căderea părului
Stiri Botosani Tuesday, 13 March 2012 Actualitate1. Suplimentele alimentare
Căderea părului poate fi rezultatul unei diete stricte sau pur şi simplu dezechilibrată din punct de vedere nutriţional. În acest caz, lipsindu-i nutrienţii esenţiali, rădăcina poate slăbi şi părul începe să cadă. Este cazul tipic în care suplimentele alimentare îşi pot dovedi valoarea, pentru că suplinesc ceea ce lipseşte organismului (şi părului, în mod special) pentru a funcţiona în mod optim.
2. Regenerarea părului
Un al motiv frecvent pentru care cade părul este deterioarea lui. Un fir de păr uscat, deshidratat, supus la nenumărate tratamente chimice (vopsit, decolorat, permanentat) şi fizice (dispozitive de coafat fierbinţi: foehn, placă, drot) îşi pierde elasticitatea şi rezistenţa, putându-se rupe chiar de la nivelul rădăcinii la un simplu periat. Rezolvarea acestei probleme presupune un program intens de îngrijire: aplicarea de două ori pe săptămâna a unei măşti hidratante, pe bază de vitamina C şi uleiuri naturale nutritive este absolut esenţială pentru regenerarea firelor de păr. Procedurile chimice vor fi pe cât posibil evitate sau rărite la maxim una pe lună, iar coafarea părului nu se va face fără aplicarea în prealabil al unui produs de protecţie termică.
3.Masajul scalpului
Un masaj relaxant cu vârful degetelor când ne spălam pe cap are multe beneficii: stimulează circulaţia sângelui la nivelul scalpului, mărind aportul de substanţe nutritive la nivelul rădăcinii firelor de păr şi mărindu-i rezistenţa.
4. Minoxidil
Cel mai greu de tratat este căderea părului de origine genetică, adică alopecia androgenetică. Cea mai eficientă opţiune în acest caz sunt produsele locale pe bază de minoxidil în diverse concentraţii, un medicament folosit iniţial pentru tratarea hipertensiunii arteriale şi care s-a dovedit a avea ca efect creşterea şi îndesirea părului. Minoxidilul se găseşte sub mai multe denumiri comperciale (Alopexy, Hairgow, Rogaine, Regaine), însă tratamentul este de lungă durată şi presupune răbdare, iar rezultatele apar în cel mai bun caz după luni de zile.
5. Tratarea dermatitei seboreice
O dermatită seboreică severă poate avea ca rezultat secundar pierderea părului. Apare mai des la persoanele cu păr gras (mediu foarte prielnic pentru dezvoltarea microorganismului care produce dermatita seboreică, Malassezia globosa) şi se manifestă prin apariţia de mătreaţă abundentă, dispusă în general pe zone roşietice la nivelul scalpului şi se asociază frecvent cu mâncărime. Un şampon anti-matreaţă folosit în mod regulat, pe lângă menţinerea sub control a simptomelor, poate rezolva şi problema căderii părului.
eva.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Guvernul este obligat de instanță să desecretizeze ajutorul militar și financiar pentru Ucraina!
Guvernul este obligat să desecretizeze ajutorul militar și financiar acordat Ucrainei. Guvernul condus de Ilie Bolojan este obligat, printr-o decizie a Tribunalului București, să facă publică...
Fă primul pas către o carieră de ofițer de poliție! Au început înscrierile la Academia din București! (Video)
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea la programul de master și studii de licență pentru formarea ofițerilor d...
„Chipuri ale Sfințeniei” – expoziție de icoane la Muzeul de Etnografie Botoșani!
În perioada 16 iulie – 24 august 2026, Muzeul de Etnografie Botoșani găzduiește expoziția „Chipuri ale Sfințeniei”, organizată de Seminarul Teologic Liceal Ortodox &bdquo...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde