Pe primele vreo 20 ar fi toate elementele de infrastructură fără de care orice speranţă a dezvoltării noastre rămîne ascunsă dincolo de orizont; alte 20 ar fi ocupate de nevoile care Å£in de crearea, dezvoltarea ÅŸi utilizarea eficientă a capitalului uman; încă vreo 20 de locuri ar fi ocupate de nevoile care Å£in de trecerea instituÅ£iilor, a legilor, regulilor ÅŸi a culturii guvernării, de la modelul actual, al distrugerii pentru redistribuire dirijată, la cel bazat pe identificarea ÅŸi dezvoltarea politicilor menite să promoveze interesele publice; cel puÅ£in 20 de urgenÅ£e pot fi identificate, la repezeală, în domeniul gestiunii resurselor ţării, iar ultima cincime a listei s-ar acoperi aproape de la sine cu cele necesare renaÅŸterii culturale ÅŸi creative a unei populaÅ£ii împinsă spre limitele cele mai de jos ale îndobitocirii ÅŸi ale dezrădăcinării sale spirituale ÅŸi cultural-identitare.
Oricine aruncă o privire asupra istoriei sociale a României, bagă foarte repede de seamă că perioadele ÅŸi condiÅ£iile în care eu existat embrioane foarte puÅ£in dezvoltate ale unei clase de mijloc sunt rare, scurte ÅŸi constituie excepÅ£ii prea puÅ£in semnificative din punct de vedere al consecinÅ£elor pe termen lung. Modelul nostru standard în care, pe de o parte, am fost împinÅŸi, iar pe de altă parte, ne-am complăcut fără prea mari sforţări de a-l schimba, este un model de tip "sclavagist", cu nuanÅ£e feudale pentru coloratura de actualizare. O societate împărÅ£ită în două mari clase, "sclavi" ÅŸi "stăpîni", între o minoritate la polul căreia s-a acumulat prin diferite mecanisme economice ÅŸi mai ales prin ingerinÅ£a grosieră a politicii 80-90% din avuÅ£ia naÅ£ională ÅŸi o foarte largă majoritate care a fost redusă să trăiască mereu sub sau la limita supravieÅ£uirii, cu restul de 10-20%.
Iluzia unei clase de mijloc a fost creată ÅŸi uneori întreÅ£inută, din motive ideologice, doar în măsura în care "clasa superpusă", cum o numea Eminescu, a avut nevoie de niÅŸte instrumente auxiliare pentru a manevra pîrghiile administraÅ£iei ÅŸi ale "politicii la vedere". AÅŸa zisa clasă de mijloc a societăţii româneÅŸti a fost, de aceea, identificată, în cea mai mare parte, cu pletora funcÅ£ionarilor înalÅ£i, ori mijlocii, ai marilor "batalioane" ale administraÅ£iei de stat: de la "ministerul represiunii interne", la "ministerul de război" ÅŸi de la administraÅ£iile vamale ÅŸi financiare, la dascăli, preoÅ£ime ÅŸi profesori. Problema pe care politicienii nu o înÅ£eleg, adesea, nici "gînditorii" ÅŸi "analizatorii" de ocazie aflaÅ£i în treabă pe tărîmul politichiei, este aceea că aceste categorii de oameni nu au format niciodată “O clasă ÅŸi nici nu aveau cum să formeze aÅŸa ceva! Totul s-a jucat pe confuzia dintre "clase" ÅŸi categorii ale statisticii sociale ÅŸi "clase" în sensul care acoperă caracteristicile structurii societale.
Clasa de mijloc apare ÅŸi devine o componentă esenÅ£ială a structurii sociale în puÅ£inele centre ale modernităţii occidentale care au generat, susÅ£inut ÅŸi fructificat factorii de schimbare structurală: industrializare, de-ruralizare ÅŸi urbanizare, dezvoltarea capitalului uman, la scară macro-socială, instituÅ£ionalizarea cercetării ÅŸtiinÅ£ifice ÅŸi dezvoltarea aplicaÅ£iilor economico-productive ale acestora, pe scară largă, crearea unui cadru modern de gestiune al "afacerilor publice", bazate pe instituÅ£iile ÅŸi soluÅ£iile de guvernare ale democraÅ£iei. Clasa de mijloc este, în aceste societăţi, o realitate care sparge barierele organizării bazate pe modelul "sclavagist" ÅŸi care îÅŸi va extinde sfera socială, atît prin absorbirea unei părÅ£i din nobilime, cît ÅŸi a "elitelor" create de dezvoltarea de jos în sus a noilor grupuri ocupaÅ£ionale, de status ÅŸi de avere. Capitalismul tipic al clasei de mijloc este "capitalismul productiv", al cărui model teoretic ni l-a sintetizat Max Weber, pe care l-a dezvoltat în realitate modernitatea europeană, începînd cu veacul al XVI-lea.
CondiÅ£iile istorice ÅŸi locale în care a evoluat societatea modernă de tip occidental au impus clasei de mijloc un fel de balans, o miÅŸcare de pendul, între perioade de extindere ÅŸi înflorire a rolului ei social ÅŸi cele de eroziune, uneori masivă, aproape de colaps. Într-o astfel de perioadă se află ÅŸi astăzi societăţile modernităţii tîrzii, una în care eroziunea accentuată a clasei de mijloc este considerată un semn ÅŸi o consedinţă a crizelor structurale pe care ea le traversează. Vestea bună este, aÅŸadar, că dintre toate pacostele pe care le-a avut ÅŸi le are pe cap dezvoltarea socială a României, pe asta n-am avut-o ÅŸi nici nu o avem! Ideea că în actualele condiÅ£ii, cineva ar putea să împingă societatea românească spre un model care presupune, admite ÅŸi generează crearea unei clase de mijloc este, desigur, sublimă, poate fi admirată, ne putem extazia în faÅ£a minunatelor ei consecinÅ£e, dar nu se bazează pe nimic! Pentru că, nimic din societatea actuală: oameni, condiÅ£ii, structuri economice, sociale ÅŸi politice nu numai că nu favorizează apariÅ£ia unei clase de mijloc, dimpotrivă, blochează ÅŸi cea mai firavă tendinţă de miÅŸcare în această direcÅ£ie.
AÅŸa că, mă întorc ÅŸi întreb din nou: Care clasă de mijloc? Poate aceea de la tramvaie, care exista odată între a I-a ÅŸi a III-a!
Autor: Cornel Codiță, Bursa
