Campanie pentru protejarea cadrelor medicale, lansată la Botoșani
Claudia Luca Saturday, 27 February 2016 ActualitateSindicaliștii din cadrul Sindicatului Sanitas Botoșani au lansat campania "Nu agresați cadrele medicale", care are ca obiectiv principal adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură, fizică sau verbală.
"Este o decizie a FederaÈ›iei Sanitas, care vine ca urmare a unui eveniment nefericit când trei cadre medicale au fost agresate, iar una a avut piciorul rupt. Am avut semnale din toată È›ara că fenomenul agresării corpului medical a ajuns la cote maxime.
Este È™i un studiu al Colegiului Medicilor din BucureÈ™ti, unde peste 85% din cei chestionaÈ›i spun că sunt agresaÈ›i verbal È™i peste 10,5% au fost agresaÈ›i È™i fizic. Ne-am asumat rolul de a fi mediatori, să atragem atenÈ›ia asupra acestui fenomen îngrijorător oficialităților, pacienÈ›ilor È™i aparÈ›inătorilor. Vrem să vină acel moment zero, să ne dăm mâna să reconstruim sistemul sanitar", a spus prim-vicepreÈ™edintele Sanitas, Marius Sepi, prezent la BotoÈ™ani.
Nu de puÈ›ine ori s-a întâmplat ca È™i la BotoÈ™ani, îndeosebi la Unitatea de Primire UrgenÈ›e a Spitalului Jude'ean cadrele medicale să fie agresate verbal dar È™i fizic de pacienÈ›i, sau aparÈ›inători ai acestora, fiind nevoie de intervenÈ›ia jandarmilor sau a poliÈ›iei.
Spune-ne opinia ta

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.02 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici