Un milionar din România şi-a notat într-o agendă politicienii cărora le-a dat mită
Stiri Botosani Friday, 26 February 2016 ActualitateUna dintre probele DNA în cazul senatoarei Doina Tudor este o agendă care a aparţinut milionarului Ilie Carabulea, patronul Carpatica Asig. Acesta îşi nota meticulos în acest document fiecare cadou, băuturi fine sau produse alimentare, pe care le-ar fi dat unor demnitari, potrivit Adevarul.ro.
Senatoarea Doina Tudor este acuzată de complicitate la luare de mită. Cel care a denunţat că ar fi dat mită 500.000 de euro este milionarul Ilie Carabulea.
Interesul lui era să muşamalizeze rezultatul unui control al CSA la Carpatica Asig, lucru care s-a şi întâmplat. Banii ar fi trebuit să ajungă la Daniel Tudor – care era preşedinte al CSA, ulterior vicepreşedinte al Autoritatea de Supraveghere Fiscală (ASF).
Potrivit unor surse judiciare, un martor cu identitate protejată în acest dosar a depus la DNA o agendă care ar fi aparţinut lui Ilie Carabulea.
Pe această agendă era trecut faptul că i-ar fi oferit diverse bunuri cu titlu de mită lui Ovidiu Marian. Martorul a povestit că fostul senator l-ar fi sunat insistent pe Ilie Crabulea, care a reacţionat într-o zi. "Individul acesta Ovidiu Marian nu-i mai ajunge cât îi dau şi vrea să mă jecmănească iar", ar fi strigat Carabulea, arata realitatea.net.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!
În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...
Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!
O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...
Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”
Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.25 secunde