Botoşăneni blocaţi pe Aeroportul Salcea!
UPDATE!

În jur de 200 de persoane, printre care şi botoşăneni, şi-au văzut planurile date peste cap de o companie aeriană al cărui avion urma să plece de pe Aeroportul Salcea la ora 12:45, dar care a amânat plecarea din cauza unor defecţiuni tehnice.

Pregătiţi pentru o vacanţă în Italia sau pentru a-şi relua munca, în jur de două sute de oameni din mai multe judeţe ale Moldovei, inclusiv Botoşani, sunt blocaţi în acest moment pe Aeroportul Salcea- Suceava din cauza companiei Wizz Air. Oamenii îşi programaseră un zbor până la Bologna de unde urmau să ia diverse legături către oraşele în care urmau să ajungă.

Au ajuns de dimineaţă pe Aeroport pentru a-şi face check-in-ul şi au remarcat că la aterizare, din roţile avionului ieşea fum.

"Din acel moment ne-am dat seama că sunt probleme şi că există posibilitatea să ratăm zborul. Ni s-a spus mai întâi că ar fi prins o pasăre, dar era clar că suntem minţiţi. După aia am fost anunţaţi că zborul se amână dar nu ni s-a dat o altă soluţie. Acum fiecare dintre noi discută cu cineva de la ghişeu în căutare de soluţii", povesteşte un botoşănean aflat cu familia pe aeroport.

Problema este că toţi acei călători aveau programate ori concedii, ori trebuiau să se întoarcă la muncă şi acum se văd în imposibilitatea de a face acest lucru.

"Noi toţi şapte trebuia să ajungem la Bologna de unde urma să fim transferaţi la Milano. Suntem adulţi şi copii, ne-am cumpărat biletele din timp, am acţionat ca la carte, aşteptam concediul şi iată că acum stăm în aeroport, iar cei de la Wizz nu ne-au prezentat nicio soluţie concretă. Următoarea cursă spre Bologna este joi, dar ce vom face atunci? Ne urcăm peste cei care au deja făcute rezervări, stăm câte doi pe scaun?", explică botoşăneanul.

UPDATE:

Reprezentanţii Wizz Air au transmis către Ştiri.Botoşani.Ro un anunţ în privinţa incidentelor care au dus la anularea zborului de pe Aeroportul Salcea către Bologna, anunţ pe care îl publicăm în continuare:

"Zborurile Wizz Air W6 3613 de la Suceava la Bologna si W6 3762 de la Bologna la Craiova programate pentru ziua de 25 iulie au fost anulate din cauza unei inspecţii tehnice neprogamate a aeronavei determinată de impactul aparatului de zbor cu o pasăre. Toţi pasagerii au fost contactaţi şi li s-au oferit varianta rambursării complete sau posibilitatea reprogramării gratuite pe zboruri WIZZ alternative, vouchere pentru alimente şi cazare, în conformitate cu reglementările UE în vigoare şi politicii Wizz Air. Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor ale căror planuri de călătorie au fost afectate de această situaţie, dar siguranța lor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea companiei."


Pe site-ul Aeroportului este postat un comunicat al Wizz Air ce face referire tocmai la astfel de situaţii.

"În cazul anulării zborului dumneavoastră, în conformitate cu Regulamentul (EC) nr. 261/2004 (Regulamentul) de stabilire a unor norme comune în materie de compensație și de asistență pentru pasageri în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, aveți următoarele opțiuni:

1. Vă vom face o nouă rezervare pentru un zbor operat de Wizz Air sau de altă companie aeriană care oferă condiții de transport comparabile, pentru ca dumneavoastră să ajungeți cât mai repede posibil la destinația finală. Opțiunea este valabilă în funcție de numărul de locuri disponibile.

2. Vă vom returna Prețul total achitat pentru zborul anulat, inclusiv pentru zborul de întoarcere, dacă este cazul.

3. Vom credita Contul dumneavoastră Wizz Air cu valoarea totală a plății dumneavoastră, plus 20% din prețul achitat pentru zborul anulat (inclusiv pentru sectorul de retur, dacă este cazul). Acest credit va putea fi utilizat pentru achiziționarea oricărui zbor Wizz Air. În afară de opțiunile menționate mai sus, vă vom oferi posibilitatea să efectuați două apeluri telefonice în mod gratuit (sau alternativ puteți alege telex, fax sau e-mail) sau, în situațiile în care nu este posibil ca Wizz Air să vă pună la dispoziție aceste servicii, vă vom rambursa contravaloarea acestor comunicări".

Un ghid al Comisiei Europene arată care sunt drepturile cetăţenilor Uniunii Europene care călătoresc în interiorul UE. Potrivit acestui regulament, "dacă zborul se anulează, aveți dreptul la rambursare, redirecționare sau revenire la locul de plecare, precum și dreptul la asistență și despăgubiri. Compania aeriană vă datorează despăgubiri dacă ați fost informat în privința anulării cu mai puțin de 14 zile înainte de data planificată a zborului. Operatorul aerian are obligația de a dovedi dacă și când v-a informat personal în acest sens".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Activități de informare și educare preventivă, realizate de ISU Botoșani în trei unități școlare din județ! (foto)

Friday, 11 October 2024

Peste 700 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au participat, astăzi, la mai multe activități de informare și educare preventivă desfășurate de pompieri la Școala Gimnazială nr. 4 ...

Primăria Botoșani, partener în Campania de iluminat architectural „Ziua Părinților de Îngeri”! (foto)

Friday, 11 October 2024

În semn de solidaritate cu familiile care au suferit astfel de pierderi, mai multe clădiri emblematice din 13 orașe din țară vor fi iluminate în culorile roz și bleu, simboluri ale sp...

S-a semnat contractul pentru extinderea rețelei de canalizare în zona Lebăda și satul Curtești! (foto)

Friday, 11 October 2024

Această investiție a fost solicitată de rezidenții din zonă încă din anul 2019, prin interpelări în Consiliul Local și adrese scrise. În urma acestor solicitări, Primăria B...