Ilie Alexoaie (1929-2008) a fost un țăran din localitatea Roma, județul Botoşani, care în 1949 s-a opus colectivizăriidin comuna natală.
În timpul represaliilor împotriva participanţilor la revoltă, aflând că se află pe lista celor ce urmează a fi arestaţi, s-a ascuns într-o groapă sub vatra sobei din casa mamei sale, unde a stat 22 ani, umplându-şi timpul cu ţesături şi lucrări de artă textilă. A ieșit din ascunzătoare doar după ce a murit mama sa.
La mijlocul secolului XX, localitatea Roma, din județul Botoșani, era lăudată în presa vremii pentru înființarea uneia din primele Gospodării Agricole Colective (GAC), numită „Ilie Pintilie”, după numele muncitorului feroviar mort în închisoarea Doftana, devenit un personaj - simbol pentru regimul comunist.
Numeroși localnici s-au opus, însă, colectivizării, dar revoltele lor au fost „răsplătite” de autoritățile comuniste cu confiscarea averii și ani de temniță. Au fost numiți „chiaburi”, iar demascarea lor, ca vinovați pentru dezastrul colectivizării, devenise o activitate prioritară în comuna botoșăneană. Pentru a preveni revoltele și a ține sub control populația comunei, Roma fusese înconjurată cu un gard de sârmă ghimpată, își aminteau localnicii.
Ilie Alexoaie, unul dintre cei vizați de anchetele autorităților comuniste a reușit să se ascundă, timp 22 de ani, inițial într-o groapă săpată în șură, apoi într-o încăpere săpată sub soba casei. Avea 19 ani în 1949, când tatăl său a fost arestat și trimis în închisoare Gherla.
„Când a trebuit să se facă colhozul, nu am vrut să mă trec. Ne-am opus. Socoteam că cine ar putea să ne ia un drept al nostru? Tânăr cum eram, nu mi-am dat seama că regimul politic de atunci avea drept de viață și de moarte asupra noastră, a țăranilor. Ne-au hărțuit, pe unii i-au arestat. L-au luat și pe tata. Eu apucasem să fug și am scăpat. Mă vârâsem într-o gireadă de paie. Acolo am stat un an de zile, apoi șapte ani într-o groapă în șură. Mama îmi dădea noaptea să mănânc. I-am jurat că n-am să ies până la moartea ei. Ea mi-a cerut. Și, văzând mama că de comuniști nu mai scăpăm, că nu mai pleacă, a săpat, săraca, o groapă în casă, sub sobă, și acolo am stat restul până la douăzeci și doi de ani. Douăzeci și doi de ani nu am văzut lumina zilei”, povestea acesta la începutul anilor ‘90.
lie Alexoaie a povestit cum s-a petrecut totul într-un interviu acordat în anul 1997 lui Daniel Popa și păstrat în Arhiva de Istorie Orală din cadrul Centrului Internaţional de Studii-Memorial Sighet.
Iată un fragment din acel interviu:
”Daniel Popa: Şi, spuneţi-mi, dumneavoastră unde v-aţi ascuns?
Ilie Alexoaie: Începând dân iunie, cum am părăsât satu’, n-am vinit până prin noiembrie acasă. În noiembrie, pă 14 sau 15 noiembrie, m-am îmbolnăvit. Şî când am văzut că nu mai pot m-am îndreptat spre casă. Acasă era mama cu soru-mea. Ş-am bocănit în geam, o ieşât mama afară, i-am povestit toată treaba, şî mi-o făcut ascunzătoare în jira cu paie – în altele locuri şură să spune, da’ la noi jiră di paie – ş-am zăcut acolo până prin mai.
Ş-apăi mi-am făcut ascunzătoare prin grajd. După vreo şapti ani di zâli, mi-am făcut pân casă ascunzătoare, şî n-ave’ cum să mă prindă. Da’ nici ei n-o fost… ei o fost pentru luat salarii – o vinit odată, m-o căutat, şî eu eram în pod, la grajd, da’ nu m-o găsât… Şî nu m-am prezentat 22 dă ani şî patru luni până o murit mama mea, în ’71, aici am stat.
D.P.: Deci până în ’71 aţi stat ascuns? Asta de când?
I.A.: Dă pi 12 iunie, dân ’49, până pi 25 octombrie ’71.
D.P.: Şi aţi stat ascuns, unde?
I.A.: Acasă.
D.P.: Dar v-aţi făcut ceva…?
I.A.: Am avut ascunzăoare bună. Pi sub vatră, pi… N-avea cum să mă gasască nicicum.
D.P.: Şi în ’71 de ce aţi ieşit?
I.A.: O murit mama.
D.P.: Şi atuncea aţi…?
I.A.: Aşa am avut convenţie cu mama.
D.P.: Şi aţi avut probleme atunci, când aţi ieşit?
I.A.: Nu. M-am prezentat… Adică, o fost tata pi la poliţie, am trimis pi şineva, un prieten, şî o vorbit cu şăfu’ di Miliţie di la Botoşani şî o spus că după şe înmormântează pi mort să mă prezint la postu’ di Miliţie.
D.P.: Şi, deci, nu v-au arestat?
I.A.: Nu m-o arestat…”
În 1971, după decesul mamei sale, Ilie a ieșit din ascunzătoarea lui pentru a-și conduce mama pe ultimul drum.