Invitat la o conferință organizată de Direcția Informare și Relații Publice a MApN, pe tema dependențelor în lumea modernă, Andrei Bucșă a vorbit, într-un interviu pentru presamill.ro, despre cum a ajuns dependent de jocurile de noroc, ce a făcut ca să scape de această dependență și cum este astăzi.
-Cum ați ajuns, prima dată, în sala de jocuri de noroc?
-Eram student la Politehnica din Iași, în anul al III-lea de facultate, și eram coleg cu un băiat care mergea des la cazinou. Din curiozitate și influențat de anturaj, am mers și eu, să văd ce se întâmplă acolo. Mi-am dorit să încerc, am jucat o sumă și am câștigat. Atunci m-a străfulgerat gândul că așa pot avea o sursă constantă de venit, să duc un trai liniștit fără prea multă muncă. Dar nu a fost deloc așa.
-De obicei, la prima experiență de acest fel, jucătorii câștigă. Cred că acest lucru v-a impulsionat să continuați, gândindu-vă că va fi o sursă constantă de venit.
-Da, nu știu cum se întâmplă, dar nu sunt singurul care a câștigat la prima sumă jucată. Lucrez cu dependenți de jocuri de noroc de aproximativ șapte ani și marea majoritate a avut succes la prima încercare. Fie este o strategie a administratorilor de săli de jocuri, fie o coincidență. Din păcate, primul câștig te captivează și te determină să vrei să continui, inițial din distracție sau curiozitate.
-Ați continuat să mergeți la cazinouri, la păcănele, cum se spune în limbaj popular?
-Da, am mers o perioadă cu prietenul meu, până când, într-o zi, am luat decizia de a merge singur, chiar pe ascuns. Am început să joc sume din ce în ce mai mari. La început, jucam doar cei 50 de lei pe care mi-i dădeau părinții pentru cheltuieli săptămânale. Apoi am început să fac diverse proiecte pentru bani, pentru că voiam să joc tot mai mult. La început era distracție, dar apoi am început să joc ca să recuperez pierderile, care apăreau rapid după ce câștigam. Am început să fac trafic cu alcool și țigări din Republica Moldova, pentru a îmi satisface dependența de jocuri de noroc, deoarece deja nu mai rezistam fără să joc. Asta se întâmpla în 2010. În 2012, mi-am terminat studiile și m-am gândit că, dacă mă întorc la Botoșani, o să scap de această problemă, crezând că dependența depindea de oraș. Dar nu a fost așa. După vacanța de vară, m-am înscris la master și mi-am reluat studiile la Iași. Sunt inginer de profesie și, întorcându-mă la Iași, am reluat jocurile. În primul an de master, am intrat pentru prima oară în contact cu cămătarii, pentru că aveam nevoie de sume tot mai mari pentru a juca. Încet, încet, dependența a pus stăpânire totală pe mine, făceam orice ca să fac rost de bani pentru joc.
-Erați conștient de dependență atunci?
-Nu, nu eram conștient atunci. A urmat o perioadă foarte agresivă privind consumul de jocuri. După finalizarea masterului, m-am întors la Botoșani și mi-am propus să mă angajez și să mă las de jocuri. Dar nu a fost așa. Am așteptat șase luni de la prima angajare, mi-am luat un credit, nu pentru a cumpăra ceva util, ci pentru a merge să joc. Deci am reluat jocul și în Botoșani. La început mă ascundeam, pentru că îmi era rușine să fiu văzut de cunoscuți, dar, cu timpul, nu m-a mai interesat și mergeam nepăsător în sălile de joc.
-Când au aflat familia și părinții de problemă, în Iași sau după ce ați revenit la Botoșani?
-Mama a știut, pentru că era principalul meu sponsor. O manipulam să facă tot felul de împrumuturi pentru a-mi trimite bani. O mințeam, invocând diverse motive, doar ca să primesc bani pentru joc. După ce m-am angajat și mi-am cunoscut actuala soție, în 2016, la nuntă, nimeni nu știa de problemă. Însă după nuntă, în câteva zile am jucat toți banii primiți ca dar, iar soția și familia au aflat totul.