Botoșăneanca Adelina Boguș, medaliată cu bronz la Rio: "Sărbătorile înseamnă «acasă»!"
SPORT

Componenta bărcii de 8 plus 1 a României, medaliată cu bronz la Rio, Adelina Boguș (28 de ani) e nostalgică în privința copilăriei. A crescut la Botoșani, iar de la 13 ani a ajuns la canotaj. 

"Crăciunul era petrecut, mai mereu, alături de celelalte fete în cantonament. Sau, dacă primeam liber, dădeam fuga acasă. De obicei, iarna era singura perioadă când ajungeam la părinți și, de aceea, pentru mine Crăciunul e «acasă»", spune Adelina.

Are un frate mai mare decât ea cu patru ani și-și aduce aminte că ea era o "povară" pentru el. "Mă țineam de el, ce făcea el, doream și eu. Nu putea să se joace că trebuia să aibă grijă de mine", spune râzând canotoarea.

Iubea păpușile și avea acasă o întreagă colecție. "Bine, nu erau păpușile Barbie de acum. Erau unele mai urâțele, din alea cărora li se mișcau doar ochii. Dar și așa, era o bucurie să le îmbrac, să mă joc cu ele de-a doctorița sau de-a mama și de-a tata", își amintește Adelina.

sursa: gsp.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI