Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR: Romania nu e departe de marginea prapastiei
Stiri Botosani Sunday, 6 November 2011 Actualitate"Deocamdata, nu suntem departe de marginea prapastiei. Suntem in furtuna, lumea e in furtuna si de aceea cred ca, in continuare, e greu sa vorbim despre un moment de varf. Mai usor vom face evaluarea, mai usor vom trage linie dupa ce ne vom indeparta cu adevarat de marginea prapastiei. Exista, deocamdata, amenintari serioase, iar situatia din Grecia inca n-a fost rezolvata. Exista atacuri si amenintari la adresa Italiei pe care le-am vazut si care trebuie contracarate prin aceste mecanisme ale zonei europene", a declarat Olteanu pentru Adevarul.
Fostul presedinte al Camerei Deputatilor a tinut sa accentueze ca, in ceea ce priveste situatia din Grecia, Romania este, la randul ei, "in barca" si interesul nostru este ca barca sa mearga inainte, spre mari linistite.
"Interesul nostru este sa iesim din criza mai devreme. De aceea, asteptarea noastra este ca acest efort al liderilor europeni sa fie unul de succes. N-are toate detaliile stabilite si, spre deosebire de alti observatori, eu cred ca e un lucru bun. Pentru ca detaliile vor fi amenajate si in functie de aceasta prima reactie a pietelor la planul anuntat. Reactia n-a fost rea, a fost destul de buna.
Pot acum aceia care iau aceste decizii in zona euro sa-si regleze planul de salvare a Greciei, planul de consolidare a facilitatii de stabilitate financiara, astfel incat sa consolideze aceasta incredere in curs de constructie. Este in interesul nostru ca acest lucru sa reuseasca. Noi nu suntem spectatori de pe margine, nu suntem nici macar pariori intr-o batalie intre doi straini. Suntem `in barca` si interesul nostru este ca barca sa mearga inainte spre mari linistite", atrage atentia Olteanu.
In aceeasi ordine de idei, viceguvernatorul BNR este de parere ca singura politica guvernamentala posibila pentru iesirea din criza "este cea de incurajare sau de descurajare a economisirii".
"In orice tara, guvernele pot sa incurajeze oamenii sa economiseasca mai mult sau sa cheltuiasca mai mult. Asta e un angajament politic. Exista state in care sunt politici de incurajare a economisirii pentru a creste ponderea economiilor in investitii, adica raportul dintre ceea ce imprumuta bancile si ceea ce primesc ca depozite. Pe de alta parte, exista in alte tari masuri de incurajare a consumului, a cheltuirii banilor, mai ales acolo unde se economiseste prea mult, cum sunt tarile asiatice. Dar guvernul trebuie sa-si doreasca sa faca asemenea politici. In Romania, de ceva ani, nu au mai fost politici de incurajare a economisirii".
Bogdan Olteanu a atras atentia si asupra faptului ca "Romania nu economiseste atat cat investeste", in conditiile in care, intr-o economie ideala, "rata economisirii, adica sumele pe care noi le depunem in conturi, se regaseste apoi in rata investirii, in ceea ce cumpara cetatenii. Sau companiile se imprumuta de la la banci si investesc. In economia romaneasca nu se intampla asa si nu este, din pacate, un model izolat.
Vedem asta in multe tari europene, vedem asta in Statele Unite. Economisirea e sensibil mai mica decat rata de cheltuire. Ca sa acoperi aceasta diferenta, ai nevoie sa aduci bani din afara. In toti acesti ani, sistemul bancar a adus bani din afara, de la bancile-mama, bani imprumutati de pe piete pentru a finanta cheltuielile din Romania. Unele dintre ele, cheltuieli de subzistenta, de dezvoltare personala, de investitii".
Din criza se iese intotdeauna
Despre avertizarile facute de publicatia "The Economist", care scria ca a venit timpul sa ne fie frica de efectele crizei pentru ca politicienii nu au luat masurile cuvenite, Olteanu considera ca nu trebuie sa ne temem.
"Nu trebuie sa ne fie frica. Suntem preocupati, suntem responsabilizati. Avem aceasta grija. Nu cred ca e important sa ne fie frica. Cred ca trebuie sa fim preocupati sa vedem cum putem reactiona la aceste lucruri, deoarece frica nu rezolva nimic. Atentia rezolva lucrurile.
Niciodata o criza nu a curmat mersul inainte al societatii. Asta e o invatatura fundamentala: din criza se iese mergand inainte. Niciodata societatea n-a iesit dintr-o criza spre inapoi. A iesit cu un pas in urma fata de momentul debutului crizei, cu doi pasi in urma, dar mergand pe directia spre inainte. Nu cred ca trebuie sa privim aceasta criza altfel decat am privit crizele din alte tari, in ultimii 200-300 de ani", a opinat viceguvernatorul Bancii Nationale,
Nu in ultimul rand, Olteanu este convins ca o mare invatatura pe care o desprindem din ciclicitatea acestor crize, dincolo de faptul ca ele vin, este si ca ele se duc: "Nu exista o criza din care sa nu iesi. Temerea pe care o traiesti, din momentul in care te afli in criza, ca nu vei mai iesi niciodata din ea, este contrazisa de realitatea statistica.
Un sistem de piata iese din criza intr-o noua perioada de crestere. Vom iesi intr-o noua perioada de crestere, dar depinde daca administram bine aceasta iesire. Daca facem o iesire ordonata din criza, atunci sigur cresterea va fi mai rapida si mai intensa. Din criza se iese intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu, mai bine sau mai rau".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Valeriu Iftime: ,,Problemele județului își pot găsi rezolvarea. Important este să nu le mai ascundem sub preș”! (Video)
,,Așa cum puteți observa, problemele județului își pot găsi rezolvarea. Important este să nu le mai ascundem sub preș, așa cum au făcut, ani de zile, cei de la PSD. De ce au făcut asta...
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident. Care erau „tarifele”, la bucată!
Percheziții de amploare au fost declanșate în județul Botoșani, de procurorii Parchetului General. Peste zece mii de ucraineni, moldoveni și ruși ar fi obținut documente care le permit li...
Ministrul Digitalizării: „Nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale. Îi sugerez domnului director să cântărească bine”
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat că nu se pune problema desfiinţării unor oficii poştale, aşa cum anunţase directorul Poştei Române. Bogdan Ivan a mai precizat că el d...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.96 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici