MIHAI MALAIMARE
Eram deputat la Botosani. Deputat PSD. M-au luat la vale pesedistii, cei de la centru nu au intervenit si, in loc sa ma bat cu golanul numit Contac si compania sa, numeroasa si ramasa si acum pe metereze, am ales sa parasesc acest partid pentru ca era evident ca situatia din filiala era la fel cu aceea din Centrala, era evident ca nimic nu ma mai leaga de acesti oameni, iar haul care se cascase in spatiul unde ar fi trebuit sa fie ideologie de stanga, preocupare pentru popor, pentru cei amarati, pentru oameni, in general, era din ce in ce mai mare si, din pacate, ireversibil, lucru care s-a vazut si la congresul lor, prostesc si, de fapt, nedrept de rosu.
A aparut atunci Mihai Tabuleac, seful filialei PNL Botosani, care, dupa multe discutii si lamuriri, m-a facut sa accept ideea ca "independent" era o prostie si asa am devenit liberal, cu speranta ca aceasta inseamna un nou inceput, o intalnire cu oameni ALTFEL.
(...)
Mihai Tabuleac, dupa ce ma numeste Vicepresedinte al filialei liberale botosanene, pleaca si el la PD si incearca sa ma ia cu el, iar eu refuz pentru ca vorbisem si cu el, este drept, dar vorbisem si cu Tariceanu, un premier care m-a primit nu pentru ca doream sa plec de la PSD ci pentru ca ma numeam si eram Mihai Malaimare. Gandindu-ma la Mihai Tabuleac, mi-am zis "bun liberalism" dar, ramanand langa Tariceanu si echipa sa, mi-am soptit "si totusi liberalismul poate fi bun".
Raman vice la Botosani si incep sa cunosc si o alta fata liberalista. Una dintre ele se numeste Campanu Liviu, actualmente liberal independent de liberalism si convins ca inseamna ceva in politica partidului de stransura. Dar, cu acest om, s-a petrecut ceva, mai exact am fost martorul unui eveniment la care se juca la ruleta ideea de liberalism. Ne vedem la carciuma (ah, vocatia carciumii in politica romaneasca), eu, el si alti doi lideri importanti ai partidului, la vremea aceea. El dorea sa devina presedinte de filiala, nimeni nu-l impiedica, nici macar eu, dar dorea sa impuna conducerii centrale inlaturarea Prefectului liberal de atunci, Cristian Roman, iar eu ma impotriveam. Acest ins, Campanu, scrasnea din dinti ca un apucat, ma ameninta ca s-a dus dracului cariera mea in politica pentru ca el nu ma va lua in echipa sa si deci nu mai urma sa am vreo functie in partid si, deci, nu mai pupam un alt mandat, scrasnea din dinti, facea spume si aproape ca urla ca vrea sa-l dea jos pe Roman ca este tradator, ca este… Oamenii aceia cu care eram s-au uitat lung la el, au ramas cu mine dupa aceea si mi-au marturisit ca nu se asteptasera la asa ceva, ca eu am dreptate si ca ma vor sustine. M-au sustinut. In cateva zile Campanu era presedinte, furand si laudat de Vosganian pentru modul impecabil in care a facut-o, si, la foarte scurt timp, Roman era inlaturat. Bun liberalism, mi-am zis atunci. Campanu il aduce in fata pe Turcanu, isi angajeaza sotia la Prefectura si, spun gurile rele, eu nu am dovezi, ar fi facut tot posibilul sa scape si de liberalul de la Invatamant, pentru ca ura era formula noului lider de filiala, ura si nevoia de a fi inconjurat de oameni care sa aiba cel mult nivelul sau intelectual. Campanu este dat afara, Roman trece la PD-L si redevine Prefect, si, fiind liberal convins, Campanu devine "independent" pentru ca, nu-i asa, liberalismul l-a dezamagit sau, mai degraba, cred ca despre liberalism avea o parere mai mult decat "liberalista". Bun liberalism isi vor fi spus multi dintre cei care l-au ajutat pe Campanu sa fure alegerile si sa devina presedinte, care s-au autodenuntat apoi si pe care conducerea centrala nu i-a bagat in seama, cei care au fost dati afara din partid gratie acestui individ si cei care, chiar liberali fiind, s-au vazut in situatia de a se convinge singuri ca intre ideea de liberalism si liberalismul romanesc era o distanta incomensurabila. Bun liberalism, mi-am zis si eu, alaturi de toti acestia.
Vine sef la filiala Turcanu, cel care, un fel de consilier la Prefectura, batea un om in mijlocul drumului, calarea masina prefecturii ca pe propria-i masina, si-si batea joc de toti cei care indrazneau sa-i ceara socoteala. De ce? Pentru ca era sef si pentru ca partidul in care el era sef era la putere si-l durea efectiv in cur de momentul cand partidul sau nu va mai fi la putere. El era sef si facea ce dorea. Mai mult, cei de la Centru pareau a nu sti, sau a nu baga de seama ce se petrecea la Botosani cu filiala lor si cu senzationalul sef care era atat de departe de tot ceea ce credeau liberalii adevarati ca trebuie sa fie un liberal. Iar acest sefulet de filiala avanseaza, devine un fel de membru al organismului central de conducere si, ce vedem, il regasim in echipa lui Ludovic Orban. Pai, Ludovic, dragule, in afara de faptul ca ar fi trebuit sa fii punctul de plecare al unei formule intelepte de a te afla in mijlocul faptelor liberale (ma gandesc la obligatia de a fi renuntat la candidatura in folosul lui Crin si al ideii de forta liberala), te inhaitezi (iarta-ma, nu am alt cuvant) cu alde Turcanu? Este acest individ capabil sa raspunda convingerilor tale? Daca da, atunci trebuie sa pierzi cu o diferenta zdrobitoare si trebuie sa intri in uitare pentru ca acest partid trebuie in mod obligatoriu sa se reconstruiasca si nu o poate face cu baroni inculti, batausi si care nu reprezinta defel, DEFEL, ideea de liberalism. Trebuie sa pierzi, Ludovic, si trebuie sa te retragi.
Continuarea pe malaimare.wordpress.com - Intrebari cu raspuns platit