Botoșănean reținut de polițiști, după ce a furat 400 de litri de motorină din rezervorul unui camion! (Video)

Tânărul a fost condus la sediul poliției, ulterior față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore!

La data de 7 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 25 de ani, din comuna Cristinești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, ar fi sustras aproximativ 400 de litri de motorină din rezervorul unui camion, care era parcat pe DN 29 A, în localitatea Hudești.

„La data de 7 noiembrie polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei, prilej cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri care prezintă interes în cauză, printre care și recipiente cu conținut de motorină,” au declarat reprezentanții IPJ Botoșani.

Tânărul a fost condus la sediul poliției, ulterior față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...