S-a întâmplat vineri, la Flămânzi, acolo unde un bărbat de 35 de ani a fost găsit de un vecin căzut în curte, îngheţat de frig. Bărbatul băuse bine încă de dimineaţă ca să se încălzească, dat fiind că intenţia era să taie un porc, însă cel mai probabil i s-a făcut rău şi nu s-a mai putut ridica de jos. Norocul lui a fost că a fost găsit la timp ce vecinul care a sunat la 112.
Preluat de către echipajul Serviciului de Ambulanţă din Flămânzi, bărbatul a fost adus la Unitatea de Primire a Urgenţelor de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. Medicii urgentişti fac tot ce le stă în puteri să-l echilibreze termic, în condiţiile în care temperatura cu care a fost adus în UPU este de 26 de grade.
În repetate rânduri, medicii au avertizat că în ciuda senzaţiei de euforie şi de căldură pe care le aduce, alcoolul nu este o soluţie de încălzire atunci când este nevoie să petreci timp în frig. Senzaţia de încălzire apare deoarece alcoolul dilată vasele din piele şi atunci mai mult sânge ajunge în partea superficială, în tegumente.
De la această vasodilataţie, oamenii au senzaţia subiectivă de căldură. La frig însă, vasele de sânge se contractă pentru a menţine căldura în interior. Alcoolul interferează cu acest mecanism iar cei care consumă alcool în frig pierd accelerat căldura din corp fără a conştientiza ce se întâmplă. Astfel, creşte riscul de degerături şi chiar de deces.
Bărbat găsit în şoc hipotermic după ce a vrut să taie un porc!
Stiri Botosani Friday, 10 February 2017 ActualitateNu degeaba avertizează medicii că oamenii trebuie să evite alcoolul pe timp de ger. Un bărbat din Flămânzi a trecut pe lângă moarte după ce s-a îmbătat şi a căzut în curte, fiind găsit în şoc hipotermic.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Bebeluş de cinci luni înviat din morţi
Scandal la UPU: Ridicat de jandarmi, după ce a înjurat și amenințat personalul medical!
UPU Botoșani, verificat de inspectorii lui Arafat!
În stare gravă după ce a zăcut în curtea casei, în ger!
Mutilat pe viaţă după un accident în gospodărie!
În stare gravă după ce a căzut în cap, din căruţă!
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Fiul fostului ministru Tudorel Toader și-a pierdut funcția de lector la Universitatea „Al. I. Cuza”
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției și fost rector Tudorel Toader, și-a pierdut funcția didactică de lector universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC)...
Noapte de coșmar încheiată cu bine pentru o bunică de 80 de ani!
La data de 4 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin intermediul apelului unic 112 cu privire la faptul că, în seara zilei de...
Aproape o tonă de deșeuri periculoase găsite de polițiști într-un service auto din Tudora!
La data de 03 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au efectuat un control la punctul de lucru al unei persoane fizice care desfă...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.51 secunde