Autoturism Audi distrus de flăcări

Autoturism Audi distrus de flăcări

   arhiva

Duminică, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi şi au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani.

Apelul de ajutor a fost înregistrat în jurul orei 17.00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, maşina, un Audi 100, ardea aproape în totalitate, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la celelalte autoturisme parcate în apropiere.

Incendiul a fost stins în mai puţin de 10 minute. Flăcările au distrus aproximativ 90% din autoturism, pagube estimate la 4.000 lei. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit provocat de un cablu electric defect.

Acesta este al treilea incendiu la o maşină înregistrat în ultima săptămână. Din statistica incendiilor izbucnite în judeţul Botoşani, în ultimii ani rezultă că din totalul acestora, aproximativ 10% au avut loc la mijloace de transport (autoturisme, autocamioane, etc.), soldate cu importante pagube materiale.

Cauza care a dus la izbucnirea lor a fost, în principal, exploatarea acestora cu defecţiuni la instalaţiile de alimentare cu carburanţi sau energie electrică.

În vederea preîntâmpinării unor evenimente nedorite, recomandăm tuturor deţinătorilor de mijloace de transport să verifice şi să înlăture orice defecţiune la instalaţiile de alimentare cu carburanţi şi lubrifianţi (etanşietatea furtunurilor de alimentare a carburanţilor, a pompei de alimentare, carburatorului sau pompei de injecţie; înlăturarea scurgerilor şi depunerilor  de uleiuri pe motor şi cutia de viteze, etc), să verifice instalaţia şi aparatele electrice  (radio casetofon, aer condiţionat, încărcătoare pentru mobil, bricheta auto), să înlocuiască sau să repare defecţiunile, să înlăture improvizaţiile. O atenţie deosebită trebuie acordată reglării curelelor de transmisie în vederea înlăturării fenomenului de patinare a acestora, reglării sistemelor de aprindere şi carburaţie.

Nu trebuie omisă nici verificarea sau, după caz, dotarea cu mijloace tehnice necesare prevenirii şi stingerii incendiilor (stingătoare).

Firmele de transport au obligaţia să-şi instruiască şoferii cu privire la regulile şi măsurile specifice, precum şi asupra modului practic de acţiune în caz de incendiu.
"Recomandăm ca toate operaţiunile de întreţinere a autovehiculelor să  fie executate de persoane sau unităţi de service autorizate", transmite Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...