Autoritățile din Botoșani, convocate în ședință de urgență din cauza codurilor meteo de inundații!

În conformitate cu prevederile legale privind gestionarea situațiilor de urgență, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a convocat astăzi, 28 iulie, o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Botoșani, ca urmare a emiterii de către autoritățile meteorologice și hidrologice a mai multor avertizări Cod Portocaliu și Galben, ce vizează instabilitate atmosferică accentuată și posibile inundații pe râurile Siret, Jijia, Prut și afluenții acestora.

 

Este important de menționat faptul că, potrivit legislației în vigoare, prefectul are obligația de a convoca CJSU ori de câte ori sunt anunțate fenomene hidrologice sau meteorologice periculoase, pentru a dispune, din timp, măsurile necesare prevenirii unor evenimente nedorite, dar și asigurării unui răspuns rapid în cazul producerii unor situații de urgență.

În cadrul ședinței CJSU, s-a analizat situația actuală, au fost prezentate acțiunile întreprinse până în prezent de structurile responsabile și s-au stabilit măsuri suplimentare pentru gestionarea riscurilor din perioada următoare.

Astfel, în perioada de valabilitate a Codului Portocaliu de instabilitate atmosferică și a Codurilor Portocaliu și Galben de inundații, la nivelul județului Botoșani se aplică următoarele măsuri:

- instituirea serviciului de permanență la sediul tuturor primăriilor;

- monitorizarea atentă a persoanelor vulnerabile, în special cele cu dizabilități, care pot avea nevoie de sprijin;

- supravegherea cursurilor de apă și a zonelor cu risc istoric de inundații, mai ales pe durata avertizărilor nowcasting;

- asigurarea operativității echipamentelor și tehnicii de intervenție pentru inundații la nivelul UAT-urilor;

- creșterea capacității operaționale a ISU Botoșani și mobilizarea tuturor resurselor umane și tehnice disponibile;

- efectuarea de recunoașteri în teren în zonele cu potențial de risc;

- informarea populației cu privire la măsurile de autoprotecție, prin intermediul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din cadrul primăriilor.

În sprijinul acestor măsuri, la toate subunitățile ISU Botoșani din județ s-a dispus verificarea și pregătirea mijloacelor de intervenție (motopompe, bărci, camioane etc.), pentru a asigura un răspuns rapid în eventualitatea apariției unor situații critice.

Populația este sfătuită să respecte indicațiile transmise prin canale oficiale și să se informeze constant din surse sigure, precum portalul www.fiipregatit.ro sau aplicația DSU, disponibilă gratuit în Google Play și AppStore.

Instituțiile din județul Botoșani rămân mobilizate, iar evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice este monitorizată în permanență prin Centrul Operațional al ISU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LUNI! Slujbă cu toți preoții și procesiune la Crucea de la bazar, va sluji și Nichifor Botoșăneanul în prima parte a zilei!

astăzi, 13:45

În prima parte a zilei de luni, 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji la Botoșani. PS Nichifor Botoșăneanul va oficia ...

LUNI începe exercițiul „Burebista 2026”, vor fi zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară!

astăzi, 12:28

Forţele Aeriene Române desfăşoară, în perioada 14 – 25.09.2026, exerciţiul ,„BUREBISTA 26”. Vor avea loc deplasări de tehnică militară şi personal pe rute terest...

ÎPS Teofan a sfințit biserica unei parohii din apropierea Botoșaniului!

astăzi, 11:32

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „I...