Pompierii din Moldova se întrec la Botoşani: Cetățenii sunt așteptați să îi susțină!

Pompierii din Moldova își vor testa abilitățile sportive, rezistența psihică și lucrul în echipă în cadrul etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, competiția se va desfășura în perioada 29 – 31 iulie a.c..

Timp de trei zile, salvatori de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Botoşani se vor confruntă în patru probe, respectiv „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m ”, „Ștafeta 4 x 100 m ” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

 

Probele sunt identice cu cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internaţional de Prevenire şi Stingere a Incendiilor (C.T.I.F.).

Pe 29 iulie a.c., între orele 14:30 – 18:00, va avea loc ședința tehnică și omologarea accesoriilor și materialelor.

Primele două probe, respectiv „Scara de fereastră” și „Pista cu obstacole pe 100 de metri” se vor desfășura pe 30 iulie a.c., între orele 09:30 – 14:00, pe baza de pregătire a Detașamentului de Pompieri Dorohoi, imediat după festivitatea de deschidere.

Tot miercuri, începând cu ora 18:30, pe Stadionul Municipal Botoșani, se va desfășura a treia probă – „Ștafeta 4x100 m”.

Ultima probă, „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, se va derula joi dimineață, începând cu ora 10.00, pe Stadionul Mecanex din municipiul Botoşani.

Cetățenii sunt invitați să vină în număr cât mai mare pentru a susține echipele participante. Intrarea este liberă. Prezența publicului este binevenită la toate probele!

Succes tuturor concurenților! Curajul, profesionalismul și spiritul de echipă sunt cele care transformă pompierii  în adevărați salvatori ai comunității.

Obiectivul fundamental al competiției este dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. 

Lotul reprezentativ al ISU Botoșani este format din:

- colonel Romică Mihai, șef de lot;

- plutonier adjutant șef  Dorin Sobariu, antrenor;

- plutonier adjutant șef Doru Dutcovschi, concurent;

- plutonier Andrei Ochian, concurent;

- sergent major Andrei Baltag, concurent;

- sergent major Tiberiu Mititelu, concurent;

- soldat Bogdan Dascălu, concurent;

- soldat Andrei Roman, concurent;

 - soldat Cosmin Silion, concurent;

 - soldat Ionel Simion, concurent;

- soldat Mihai Patache, concurent;

- soldat Răzvan Amariei, concurent.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...