Au scăpat ca prin minune! Autoturism facut praf după ce s-a răsturnat, la Lebăda! FOTO
ACCIDENT!

Dupa accidentul mortal de sâmbătă dimineață, din localitatea Orășeni Deal, un alt accident de circulatie a avut loc, în jurul orei 14.30, in apropiere de Lebăda, pe drumul judetean ce leagă municipiul Botosani de satul unde un barbat din Hunedoara si-a pierdut viata sambata.

Un autoturism marca VW Passat, condus de un tanar de 29 de ani, din Cristeşti, se deplasa dinspre Botosani spre Orășeni Deal, iar imediat dupa ce soferul a trecut de sensul giratoriu si a intrat pe drumul judetean, aceasta a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, s-a izbit de un cap de pod, dupa care s-a răsturnat in șanț, masina rasucindu-se 180 de grade.
 
La fata locului au ajuns politistii, dar si un echipaj de pompieri si unul de ambulanta. Din fericire, nici şoferul, nici cele două pasagere, nu au necesitat transportul la spital. Tânărul aflat la volan are permis de conducere de doar câteva luni.

Vineri, la doar cativa metri distanta de acest accident un alt barbat si-a pierdut viata, dupa ce s-a răsturnat cu masina pe camp.








 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se anunță controale la spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a sunat personal pentru o programare! - VIDEO

astăzi, 10:58

Alexandru Rogobete spune, într-un video postat pe rețelele de socializare, că a sunat la mai multe unități medicale din România, încercând să obțină o consultație pentr...

5 noiembrie: Cel mai iubit medic din toate timpurile s-a născut la Botoșani!

astăzi, 10:27

Nicolae Hasnaș s-a născut la Botoșani, în anul 1875. Devine medic primar în 1907 și pleacă în județul Gorj, unde a fost repartizat. La Târgu-Jiu găsește un spital cu fo...

Andrei Dumiter, de la teama de a greși la libertatea de a marca: „Nu mai alerg eu după momente, le aștept să vină la mine”

astăzi, 09:58

Dacă ar putea primi înapoi 90 de minute din copilărie, Andrei Dumiter le-ar petrece tot pe terenul de fotbal. Undeva în Timișoara, pe un petic de iarbă mărginit de un drum cu pietriș...