Tehnic Asist a încheiat lucrările la Salcea. Duminică va avea loc slujba de sfinţire a Aeroportului - FOTO

Tehnic Asist a încheiat lucrările la Salcea. Duminică va avea loc slujba de sfinţire a Aeroportului - FOTO

   http://tehnic-asist.ro/

Aeroportul "Ştefan cel Mare" Salcea (Suceava) va fi sfinţit duminică, odată cu finalizarea lucrărilor derulate de firma botoşăneană Tehnic Asist. După slujba religioasă, avioanele private ale unor oameni de afaceri vor testa noile condiţii oferite de aeroportul aflat la 33 de kilometri de municipiul Botoşani.

Investiţia, realizată în cadrul unui proiect european în valoare totală de 104,9 milioane de lei (fără TVA) a presupus lucrări care au vizat mărirea pistei de decolare şi aterizare la 2.460 de metri, modernizarea căilor de rulare în lungime de 120 de metri, modernizarea platformei de încărcare care va avea o lungime de 290 de metri, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.

Recent, Romatsa a emis recent ordinul de începere a lucrărilor pentru montarea sistemului de navigaţie ILS, acesta urmând a fi amplasat pe aeroportul sucevean în următoarele 60 de zile. Pe noua pistă elastică a aeroportului sucevean vor putea ateriza şi decola aeronave de transport călători şi cargo de tip Boeing 767.

Acum se fac şi probele tehnice pentru sistemul de balizaj de pe pistă, acesta fiind unul dintre cele mai moderne din ţară. În acelaşi timp, Tehnic Asist a finalizat şi construcţia platformei de îmbarcare, pe care în prezent se fac marcajele. Primul zbor de linie este programat pe 12 noiembrie, pe ruta Bucureşti - Suceava şi retur.




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Andrei Dumiter, de la teama de a greși la libertatea de a marca: „Nu mai alerg eu după momente, le aștept să vină la mine”

astăzi, 09:58

Dacă ar putea primi înapoi 90 de minute din copilărie, Andrei Dumiter le-ar petrece tot pe terenul de fotbal. Undeva în Timișoara, pe un petic de iarbă mărginit de un drum cu pietriș...

Muncitor român din Italia, mort la numai 34 de ani la locul de muncă. Și alți lucrători s-au simțit rău!

astăzi, 09:25

Tânărul era angajat al unei firme subcontractante și efectua lucrări într-un spațiu închis. Zona a fost pusă sub sechestru, iar specialiștii au făcut măsurători pentru a ver...

Nouă camere de supraveghere au fost montate în UPU Botoșani!

astăzi, 08:31

Nouă camere de supraveghere, cu filmare la 360 de grade, au fost montate în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati" din Botoșani. Conducerea unității me...