Atentie la telefoanele vandute la colt de strada!

Marţi, 17.05.2011, în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani aflat în misiune de patrulare pe strada Calea Naţională a observat doi tineri de etnie rromă în apropierea Stadionului municipal, care încercau să vândă cetăţenilor ce treceau prin zonă nişte telefoane mobile.
 
Jandarmii, după ce i-au identificat pe cei doi "comercianţi", le-au solicitat acestora documente de provenienţă pentru cele două telefoane "de ultimă generaţie".
 
Cei doi, B. Marius, de 17 ani, şi D. Vasile, de 21 de ani, ambii având domiciliul în localitatea Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, au declarat jandarmilor că nu au nici un act justificativ pentru cele două telefoane mobile, ba mai mult, aceştia au recunoscut că cele două telefoane n-ar fi chiar atât de originale pe cât par...

Jandarmii au ridicat în vederea confiscării cele două telefoane mobile, iar B. Marius şi D. Vasile au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de lei, fiecare, conform Legii nr.12/1990.

De altfel, cei doi au mai fost depistaţi de jandarmi şi sancţionaţi în urmă cu câteva zile, în altă zonă circulată din municipiu (Piaţa Centrală), când prin acelaşi mod încercau să vândă "super telefoane de firmă".
 
"Recomandăm cetăţenilor, în cazul în care sunt acostaţi de astfel de persoane, să nu cumpere astfel de telefoane mobile, chiar dacă preţul li se pare deosebit de avantajos. De obicei aceştia cer sume de bani între 200-250 de lei, motivând că preţul real al acestor telefoane mobile ar fi de 1000 - 1200 de lei", a precizat Mr. Cristian Niţuleac, ofiţer relaţii publice
în cadrul IJJ Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 17:19

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...