Arcadia Hospital - primul bilanț
Stiri Botosani Friday, 23 July 2010 ActualitatePrimele evaluări ale traficului de pacienți indică o cerere crescută pentru serviciile din sfera obstetrică-ginecologie, atât în ambulatoriu, cât și în spital, la acest rezultat contribuind și faptul că pe listele de așteptare ale Maternității Arcadia erau înscrise numeroase persoane, încă dinainte de deschiderea unității. În ceea ce privește nașterile, acestea au fost efectuate prin operații de cezariană sau în mod natural și nu au ridicat probleme deosebite din punct de vedere medical.
Printre celelalte specialități care au înregistrat în această perioadă un număr crescut de programări la consultații, investigații sau tratamente, se numără ortopedia și traumatologia, gastroenterologia, cardiologia, chirurgia, oftalmologia, analizele de laborator.
Referindu-se la concluziile ce se pot trage după primele săptămâni de funcționare, directorul medical al Arcadia Hospital, dr. Iulian Zonenstain, a remarcat că structura multidisciplinară a spitalului s-a dovedit a fi o opțiune bună, pentru că Arcadia Hospital răspunde astfel nevoilor de sănătate ale oricărei persoane: "Am avut pacienți în aproape toate specialitățile de ambulatoriu și spital; ca activități speciale, aș aminti realizarea primelor artroscopii, a primelor endoscopii și colonoscopii și mai multe tipuri de intervenții chirurgicale. De asemenea, crește treptat numărul solicitărilor pe kinetoterapie și recuperare medicală, pe flebologie și dermatocosmetică. Ca o concluzie generală, suntem acum în faza în care echipele medicale se sudează, iar procedurile și protocoalele de lucru sunt verificate în condiții de funcționare efectivă. În plus, monitorizăm cu atenție implementarea sistemului de management al calității conform standardelor ISO, ceea ce înseamnă o activitate susținută a departamentului de calitate".
"În perioada imediat următoare, ne pregătim pentru efectuarea primelor intervenții complexe din sfera flebologiei, mai exact pentru terapia varicelor cu ajutorul laserului endovenos. Echipamentele de care dispune Arcadia Hospital sunt unice în Moldova, iar intervenția este rapidă, elegantă și se efectuează în regim de internare de zi, ceea ce înseamnă că pacientul este supus intervenţiei chirurgicale, iar după un timp de supraveghere postoperatorie de câteva ore şi după o verificare atentă a stării generale, este externat în aceeaşi zi. În plus, la inițiativa dr. Marius Bar, specialist în Ortopedie-Traumatologie, vom lansa în curând Centrul de Traumatologie și Recuperare Sportivă, care va antrena resurse de chirurgie, kinetoterapie și recuperare medicală pentru tratamentul patologiei cauzate de practicarea de activități sportive, la nivel de performanță sau ca hobby", a adăugat dr. Iulian Zonenstain.
Arcadia Hospital și-a început activitatea în luna iunie, asigurând servicii medicale complexe, de ambulatoriu și spital, în peste 35 de specialități medicale și chirurgicale.
În luna august, Arcadia Hospital va derula primul său program de sănătate pentru populație, sub titlul "Tu decizi cât de sănătos vrei să fii!". În cadrul acestui program, Arcadia Hospital oferă oricărei persoane interesate o consultație gratuită la medic specialist, în sferele: cardiologie, chirurgie generală, chirurgie plastică, dermato-venerologie, gastroenterologie, medicină internă, neurologie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL, ortopedie-traumatologie, pediatrie, reumatologie, recuperare medicală.
Consultațiile gratuite se vor efectua de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-15:00, pe toată durata lunii august. Programările se pot face apelând numărul de Call Center 0232 920, sau la sediul Arcadia Hospital, str. Cicoarei nr.2.
(Material publicitar)
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Senator Ovidiu Jitaru: ”Să aruncați cu pietre într-un om ca Ilie Bolojan nu este în fișa postului unui parlamentar!”
Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru: ”Când ai fost un mediocru la școală și ai trecut clasa cu chiu cu vai, cu șmecherie și copiuțe este limped...
Salariul profesorului debutant ar fi trebuit să ajungă la peste 5.000 de lei net în 2026!
Un profesor debutant din România câștigă în prezent un salariu de bază de aproximativ 3.700 de lei net, însă, potrivit principiilor stabilite chiar de Guvern prin OUG 57/20...
Deschide firma 100% online doar in baza actului de identitate, fara procura notariala sau semnatura electronica
Deschiderea, modificarea sau închiderea unei firme sau PFA se face în baza actului de identitate. Întregul proces este foarte simplu. Intri în legătură cu un consultant Co...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.91 secunde