Aplicarea legii unice a salarizarii i-a depasit si pe specialistii de la AJPS!
Stiri Botosani Monday, 29 March 2010 Actualitate"O situatie aparte avem la profesori si la angajatii din unitatile de asistenta medico-sociale, unde aveau sporuri legale, dar depasesc procentul de 30%, si este un articol in Legea 330 in care este precizat ca daca sporurile se primeau legal, ele trebuie sa ramana asa, pe de alta parte este un alt articol in care se spune ca sporurile acordate nu trebuie sa depaseasca 30%. De asta chiar vrem sa trimitem astazi o adresa la Ministerul Muncii in care sa solicitam sprijin cum sa procedam in cazurile punctuale. Este prima adresa pe care o trimitem in care cerem ajutor la minister. O alta nelamurire pe care am trecut-o in adresa e in legatura cu ce se va intampla daca nu ne incadram cu toate verificarile pana la 31 martie", a spus Sebastian Tocariu, reprezentantul AJPS Botosani.
Conform datelor furnizate de reprezentantii Agentiei Judeteane de Prestatii Sociale Botosani, din institutiile subordonate Primariei Botosani s-au verificat pana acum 23 de institutii, dintre care niciuna nu indeplinea conditiile sa primeasca aviz favorabil, iar la cele din teritoriu, din 36 de institutii verificate, 25 au primit aviz favorabil si 11 institutii au venit cu aceleasi probleme pe care le aveau si prima data.
"S-au primit de la trezorerie toate decomentatiile refacute, fiind vorba despre cele 170 de institutii care nu au primit aviz favorabil din prima faza, pana in prezent 90 de institutii au fost reverificate, 28 au primit aviz favorabil. Cele mai multe probleme sunt legate de depasirea acelui procent de 30%, pe care oamenii le primeau pana la aplicarea legii unice", a spus Sebastian Tocariu.
Pentru cei care vor ramane cu aviz nefavorabil dupa 31 martie, AJPS va trebui sa faca o informare catre Curtea de Conturi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Trei bărbați prinși de jandarmi în timp ce furau lemne dintr-o pădure din Botoșani!
În ziua de vineri, 9 octombrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în colaborare cu lucrători ai Ocolului Silvic Dorohoi, aflați în exercitarea at...
Un val de aer polar lovește România, după acest weekend de „vară indiană”. Șefa ANM anunță frig, anomalii termice și chiar ninsori
Vremea se răcește puternic în toată țara. După ultimele zile în care am avut parte , de temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, chiar și de 30 de grade Celsius, furtun...
Profesoara unui liceu din Botoșani amenințată cu moartea de un elev, dosar penal deschis de polițiști! Șeful IȘJ: „Copilul are un comportament agresiv”
O situație revoltătoare și ieșită din comun a avut loc, zilele trecute, la un liceu din județul Botoșani. O profesoară, diriginta unei clase de a IX-a, a fost amenințată cu moartea de unul d...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.68 secunde