Angajaţii Modern Calor, alături de sinistraţii din Galaţi

Societatea Modern Calor a răspuns apelului umanitar făcut de prefectul județului, donând o importantă cantitate de produse alimentare și de igienă pentru sinistrații din județul Galați.

Gestul de a veni în ajutorul celor greu încercați de răbufnirea naturii este o consecință a înțelegerii rolului de responsabilitate socială pe care trebuie să-l aibă orice companie, cu atât mai mult una de utilitate publică.

“Suntem conștienți că nimic durabil nu se poate clădi pe indiferență și că putem exista doar dacă suntem responsabili. Urmărim să fim alături de oameni, nu doar prin serviciile oferite, ci și prin implicarea voluntară în proiecte de ordin social, în măsura în care resursele ne permit asta. Asemenea gesturi trebuie privite ca un semn de normalitate într-o societate la dezvoltarea valorilor căreia trebuie să ne aducem cu toții contribuția, a declarat directorul general al societății Modern Calor, Florin Sandu.

Produsele au fost descărcate la punctul de colectare organizat de Instituția Prefectului și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și urmează a fi trimise la destinatari cu un transport special.

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...