Angajaţi ai Urban Serv prinşi băuţi la serviciu: "Cele mai dureroase pentru ei sunt penalităţile la salariu"

Doi angajaţi din cadrul Urban Serv sunt cercetaţi de Comisia de disciplină din cadrul societăţii după ce au fost prinşi băuţi la locul de muncă.

Cei doi lucrează la administraţia cimitirelor şi sunt la prima abatere, sancţiunea pe care o riscă fiind diminuarea salariului pentru o anumită perioadă de timp.

"Norocul lor e că sunt la prima abatere. Vor suporta consecinţele prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al societăţii. Deocamdată, vor primi o penalitate la salariu fiindcă se pare că cele mai dureroase pentru ei sunt penalităţile la salariu, altele nu prea au efect. Încet, încet au dispărut evenimente de genul acesta care se întâmplau pe partea de salubrizare sau colectare deşeuri, nu mai sunt, după măsurile dure luate, dar au mai rămas celelalte două sectoare, în principal partea de administrare cimitire, că acolo sunt şi tentaţii, la pomeniri, şi se mai cinsteşte câte un pahar şi tentaţiile pentru ei sunt destul de mari", a declarat Simion Drelciuc, directorul Urban Serv.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...