Alimentarea cu apă, sistată în mai multe localități din județ!

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că în data de 04 august 2015, întrerupe furnizarea apei în comunele Românești, Santa Mare, Călărași, Răuseni, Mihălășeni, Durnești, Trușești, Ungureni, Albești, Todireni, Andrișeni, Bivolari și orașul Stefănești.

Întreruperea furnizării apei se datorează lucrărilor efectuate prin programul ISPA, la Stația de Tratare și Pompare Stefănești.

Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent și treptat pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, și corelat cu configurația terenului în zonele de distribuție, informăm consumatorii că reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat de către aceștia, întregul sistem intrând în parametrii normali de funcționare abia în cursul zilei de joi, 06.08.2015.

Atât specialiștii operatorului de apă cât și cei ai contractantului se angajează să execute aceste lucrări cu cât mai mare operativitate, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai mic.

În vederea evitării efectelor negative cauzate de lipsa apei, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani roagă consumatorii afectaţi să-şi creeze rezerve de apă pentru perioada de întrerupere.

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...