Alertă de ger puternic. Director ANM: „Diferențele de temperatură vor fi mai mari de 15 grade"

Un val de aer polar vine peste Europa. Din acest weekend temperaturile din vestul şi centrul continentului scad chiar şi sub 10 grade. Şi în România sunt anunţate nopţi geroase începând de luni, când vremea se răceşte în toată ţara

După valul de căldură de sâmbătă, duminică începe să se răcească la noi în țară. Temperaturile vor fi cuprinse între -6 şi 10 grade Celsius cu cele mai scăzute valori în vest, centru nord, dar şi zonele montane.

 

Local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni. În zonele montane se va depune un nou strat de zăpadă, iar ninsorile vor fi puternic viscolite. Vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, precum şi la munte, unde va accentua senzația de rece.

Directorul Agenției Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre cum va fi vremea săptămâna viitoare.

„Diferențele de temperaturi vor fi mai mari de 15 grade Celsius. Răcirea se va simți în special în partea de vest, nord-vest a țării. Dacă mâine vom consemna valori minime de 14, 16 grade, ei bine iată duminică de 7, 9 grade. Săptămâna va debuta în partea de Vest a țării cu valori de numai 0, -2 grade, în timp ce în sud se vor înregistra valori de 9, 10 grade, dar de marți răcirea va fi semnificativă în toată țara și mai ales în zilele de miercuri și joi.

Ne așteptăm în București să avem temperaturi deosebit de negative, mai ales pe parcursul nopții de miercuri. Dimineața vor fi -5, -6 grade Celsius. De asemenea, vor fi și precipitații sub formă de ploaie în zonele mai joase de relief și ninsoare la munte", a declarat directorul ANM.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...