Adomnitei nu vrea, politistii vasluieni nu se lasa!

Adomnitei nu vrea, politistii vasluieni nu se lasa!

CRISTIAN ADOMNITEI

În luna februarie 2010, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis, printr-o sentinţă definitivă, anularea permisului fostului ministrul al Educaţiei, Cristian Adomniţei. Acesta a recurs însă la o altă metodă pentru a nu rămane fără carnetul de conducere, informeaza Obiectiv de Vaslui.

Adomniţei a înaintat Judecătoriei Barlad o contestaţie la executarea sentinţei Tribunalului Vaslui, însă judecătorii barlădeni i-au respins, săptămana trecută, cererea. El mai poate uza de o cale de atac, recursul. După pronunţarea Tribunalului Vaslui, fostul ministru al Educaţiei, indiferent dacă formula sau nu contestaţia la executare, avea obligaţia să predea permisul la Poliţie în termen de 15 zile, lucru pe care nu l-a făcut.

Lui Cristian Adomniţei i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile, cand a fost suprins de radar ca depasise viteza maxima admisa. In ciuda vitezei mai mari cu peste 50 km/oră peste limita legală, Adomniţei a contestat procesul verbal prin care a fost sancţionat.

Contestaţia s-a judecat la Judecătoria Barlad şi, miraculos, judecătorii de aici i-au dat caştig de cauză. Poliţiştii au formulat recurs, pe care l-au caştigat la Tribunalul Vaslui.

Pe 22 februarie, judecătorii vasluieni au dispus casarea sentinţei iniţiale, dispunand suspendarea permisului lui Cristian Adomniţei.

"Odată cu pronunţarea sentinţei definitive, contravenientul avea obligaţia să predea permisul de conducere la Poliţie în termen de 15 zile. Cum acest lucru nu s-a întamplat, potrivit legislaţiei, perioada de suspendare a fost majorată cu 30 de zile. Dacă în acest interval de timp contravenientul este surprins conducand un autovehicul, atunci i se va întocmi dosar penal", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvant al IPJ Vaslui.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...