Acțiuni ale polițiștilor pentru combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol, soldate cu amenzi și unelte confiscate

În data de 15 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale în domeniul piscicol.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 26 de persoane, au fost verificate 24 de autovehicule iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2030 de lei.

„Totodată au fost indisponibilizate mai multe unelte de pescuit. Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare”, a declarat comisar șef de poliție Anca Silion, din cadrul Compartimentului de Analiză și Combatere a Criminalității.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...