ACCIDENT GRAV în Italia: cel puţin 37 de morţi
Stiri Botosani Monday, 29 July 2013 ActualitateCel puţin 37 de persoane au murit şi în jur de zece au fost rănite duminică seară într-un accident spectaculos de autocar cu pelerini în apropiere de Avellino, în regiunea Napoli din sudul Italiei, potrivit unui bilanţ provizoriu al pompierilor, informează AFP. Doar unsprezece persoane au fost scoase în viaţă dintre rămăşiţele contorsionate ale autocarului şi au fost duse la un spital din apropiere.
Operaţiunile de salvare continuă. Autocarul transporta aproximativ 48 de pelerini care se întorceau la Napoli după ce au vizitat un lăcaş sfânt din localitatea Telese Terme, din sudul Italiei.
Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă a descris situaţia supravieţuitorilor drept dramatică şi a precizat că în accident au fost implicate mai multe vehicule.
Potrivit unor cifre provizorii, ar fi vorba despre zece maşini. Anchetatorii nu au stabilit deocamdată cauzele tragediei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!
Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...
Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru
FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...
Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)
Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.67 secunde