Accident cumplit! Tânăr încarcerat într-un BMW, după ce șoferul a pierdut controlul volanului! FOTO

Un grav accident de circulație s-a produs, miercuri la amiază, pe o stradă din municipiul Botoșani. Trei persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată, după ce șoferul a pierdut controlul volanului.

Într-un autoturism marca BMW care se deplasa pe strada Pod de Piatră se aflau trei persoane. În apropiere de intersecția de la Obor, șoferul a pierdut controlul volanului, mașina a pătruns pe contrasens și s-a răsucit pe șosea, izbindu-se cu partea laterală dreaptă de o autoutilitară parcată în care se încărcau lemne dintr-un depozit.

În urma impactului, un pasager de pe bancheta din spate din BMW a rămas încarcerat. Pompierii de la descarcerare au fost nevoiți să taie toată cupola autoturismului pentru a scoate victima, care a fost preluată de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Tânărul descarcerat, Marian S., de 28 de ani, este în comă.

Celelalte persoane din mașină au reușit să iasă singure. De îngrijiri medicale a avut nevoie și o a doua persoană din BMW, pasageră pe scaunul din dreapta față, Daniel S., de 28 de ani, dar şi soferul BMW-ului, care de asemenea au fost preluate de doua Ambulanțe și transportate la spital.

Șoferul de pe BMW spune că a încercat să evite un alt autoturism care era parcat si care facuse un viraj la sranga, moment in care a tras de volan, a pierdut controlul asupra mașinii.

“Am intervenit pentru descarcerarea unei persoane. Victima era pasageră pe scaunului din dreapta spate, avea o poziție incomodă fapt ce a făcut foarte dificilă acțiunea de intervenție. Bărbatul a fost extras în viață și predat echipajului de Terapie Intensivă Mobilă pentru a fi transportat la spital", a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.  

Martorii spun că BMW-ul circula cu viteză.

 “A ajuns de-a curmezișul străzii, a venit invers. Eu încărcam lemne și am apucat să fac doar doi pași de la mașină și s-a izbit. Avea viteză foarte mare. Am scăpat la limită", a spus șoferul autotutilitarei. 

Ancheta polițiștilor va stabili împrejurările în care s-a produs acest grav accident.



















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alinuța și învățătoarea!

astăzi, 07:15

Învățătoarea:  -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?

Calendar Ortodox, 13 noiembrie 2026: Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza

astăzi, 07:00

Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi e...

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...