Absolvenţii de la stat versus cei de la privat, pe piaţa muncii. VEZI CE SPUN ANGAJATORII

Credibilitatea unui proaspăt absolvent nu este dată de tipul facultăţii urmate. Faptul că absolvenţii unor universităţi de stat ar fi mai buni, mai serioşi şi ar avea mai multe şanse în cazul unui interviu în comparaţie cu un absolvent al unei facultăţi private este o prejudecată de mult uitată, spune recruitorii de pe piaţa muncii. Angajatorii le acordă aceleaşi şanse celor doi candidaţi şi numai cunoştinţele şi experienţa lor va face diferenţierea.

"Înainte făceau nazuri, diferenţieri, dar nu mai este cazul. În ultimii trei ani nu mai este facultatea un criteriu. Din ce în ce mai multe companii care lucrează cu recrutori încep să măsoare la intrare competenţele. Foarte multe firme şi-au pus la punct sisteme de recrutare în care nu contează ce eşti, cum te cheamă, sau dacă ai terminat la stat sau la privat. Dacă dovedeşti că eşti capabil atunci eşti luat şi nu contează", a explicat general managerul companiei de consultanţă şi recrutare, Pluri Consultants, Mădălina Popescu.

De aceeaşi părere este şi directorul de dezvoltare al companiei de plasare a forţei de muncă Adecco, Florin Godean. "Majoritatea companiilor serioase, care nu fac recrutare pe ochi frumoşi sau doar pe baza CV-ului care de multe ori poate fi înşelător, organizează procese de evaluare a candidaţilor. Dacă vorbim de candidaţi care sunt absolvenţi, ei vor trece prin nişte teste care la sfârşit le vor arăta competenţele şi abilităţile pe care le au pentru a se încadra pe o poziţie sau nu. Nu e neapărat important ce facultate a absolvit respectivul candidat. Că este important să termine o facultate, asta da, dar nu neapărat ce facultate", a spus Godean.

Nu numai că angajatorii nu ţin cont de universitatea absolvită, dar nici măcar în momentul trierii CV-urilor, în faza în care managerul de resurse umane selectează viitorii posibili angajaţi nu se uită la tipul instituţiei de învăţământ finalizată.

"Nu contează dacă este o facultate de stat sau privată. Contează numai să aibă facultatea pe un anumit profil. Atât! Nu te uiţi dacă este de stat sau privat. Eu cel puţin nu m-am uitat şi nu am considerat acesta ca fiind un criteriu", a spus fostul director de resurse umane al Vodafone România şi actual membru HR Club, Anca Podoleanu.

Tipul de universitate absolvită nu constituie criteriu de selecţie a candidaţilor pe piaţa muncii

Atât în cadrul universtităţilor de stat, cât şi în cele private există şi studenţi mai slab pregătiţi, dar şi unii foarte competenţi, spun angajatorii.

"Angajatorii nu ţin deloc cont. Depinde foarte mult de persoană, pentru că am văzut şi la stat mai slab pregătiţi,  dar şi la privat.  Nu este un criteriu acesta. În unele situaţii am avut chiar o surpriză neplăcută. Eu am pornit cu concepţia că la stat se face mai bine carte, se învaţă materia mai bine, iar selecţia este mai dură şi la privat nu este aşa. Pe parcursul timpului, aceasta mi s-a spulberat. Din punctul meu de vedere, sunt comparabile. Nu pot spune că unul e mai altfel decât altul", a explicat Anca Podoleanu.

"Poate o diferenţiere între cei de la stat şi cei din privat ar putea fi semnalată din punctul de vedere al atitudinii. La privat,  pentru că trebuie să plătească, poate sunt mai cu picioarele pe pământ şi mai pregătiţi să facă un efort, sau înţeleg mai bine ce înseamnă să se angajeze, să muncească. Asta ar fi ca şi atudine, dar ca şi cunoştinţe nu se poate face o departajare, nu este ceva care chiar să-mi fi atras atenţia", a mai spus Anca Podoleanu.

Mădălina Popescu crede că există totuşi o diferenţiere între cele două tipuri de absolvenţi, dar numai după medie. "Ca medie, absolvenţii facultăţilor de stat, sunt mai buni decât cei din universităţile private. Există cazuri de vârf atât în facultăţile de stat cât şi în cele private. Doar în privinţa absolvenţilor mediocrii şi sub-mediocrii se poate spune că cei din facultăţile private sunt mult mai jos".

Şi Florin Godean a avut parte de absolvenţi de privat foarte slab pregătiţi.  "Câteodată sunt şi eu uimit. Avem nişte procese de testare a candidaţilor unde observ că unii absolvenţi de facultăţi particulare nu ştiu nici tabla înmulţirii, ca să spun aşa".

Tipul de universitate absolvită nu constituie criteriu de selecţie a candidaţilor pe piaţa muncii, spun angajatorii. "Întotdeauna se va lua în considerare, mai mult decât ce facultăţi a absolvit, ce activităţi extracurriculare a avut persoana respectivă. De exemplu, un absolvent de universitate particulară care a avut şi alte activităţi pe perioada facultăţii are întâietate în faţa unui absolvent de stat care are numai studiile", a mai spus Godean.

(realitatea.net)

www.Edu.Botosani.Ro
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanțele profesionale ale funcționarilor publici ar putea fi evaluate anual!

Sunday, 23 February 2025

Proiectul, semnat de 55 parlamentari PSD și ai minorităților naționale, între care și de premierul Marcel Ciolacu, propune modificarea și completarea, în acest sens, a Ordonanței de...

Poliția Română: Atenție la solicitările de a vota diverși concurenți la anumite competiții!

Sunday, 23 February 2025

În special, una dintre aplicațiile de mesagerie a devenit un teren fertil pentru autorii care caută să exploateze încrederea și naivitatea utilizatorilor. Sub pretextul simplu al &b...

În această dimineață: Incendiu izbucnit în podul unei case dintr-o localitate din Botoșani!

Sunday, 23 February 2025

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în podul casei, unde ardeau câteva grinzi din lemn și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la între...