A rănit un tânăr, a părăsit locul faptei apoi şi-a agresat victima!

Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de un mopedist care apoi a părăsit locul faptei! Mai mult, cei doi s-au întâlnit, victima fiind luată la bătaie.

În cursul serii de luni, în jurul orei 22.00, în timp ce conducea un moped pe Strada nr. 2, în localitatea Ionășeni, judeţul Botoşani, un tânăr de 24 de ani, din localitate, pătrunde pe sensul opus de mers, împrejurare în care surprinde și accidentează ușor un alt tânăr de 20 ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa în calitate de pieton pe marginea străzii.

După producerea accidentului, conducătorul mopedului a părăsit locul faptei.

Mai mult, după aproximativ 20 minute de la producerea evenimentului, cele două persoane s-au întâlnit pe o altă stradă din localitate, între acestea având loc un conflict, împrejurare în care victima accidentului rutier a fost din nou agresată.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...