40 de familii din Brateşu Vechi ajutate de pompierii botoşăneni-FOTO

Brăilenii afectaţi de căderile masive de zăpadă din ultima perioadă au primit cele peste 40 de tone de ajutoare, din care peste 20 de tone de alimente, donate de botoşăneni la centrul de colectare deschis la Casa Armatei, la iniţiativa Instituţiei Prefectului Botoşani.







Transportul umanitar, format din şapte maşini încărcate cu ajutoarele botoşănenilor, a plecat de la I.S.U. Botoşani, joi dimineaţă. Cele peste 20 de tone de produse alimentare au fost predate Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila care, în acelaşi timp, le-a repartizat pentru distribuţie la trei comune grav afectate de zăpezi.

Camioanele cu lemne au plecat direct în două localităţi aflate la 70-80 de kilometri distanţă de municipiul Brăila .

Peste 40 de familii din satul Brateşu Vechi, comuna Surdila-Greci din judeţul Brăila, au primit o rază de speranţă de la pompierii botoşăneni. Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au parcurs aproape 500 de km, pentru a întinde o mână de ajutor localnicilor care şi-au văzut puţina agoniseală îngropată sub nămeţi de peste 4 metri .

Cu două zile înainte de a ajunge pompierii botoşăneni, majoritatea locuitorilor au rămas fără mâncare. Bătrâni fiind, unii imobilizaţi la pat, nu aveau posibilitatea să-şi cumpere alimentele de bază. Satul Brateşu Vechi este situat la o distanţă de cca. 80 km de municipiul Brăila, înspre judeţul Buzău.

Aici trăiesc în jur de 40 de familii, formate din persoane cu vârste de peste 75 de ani.





Localnicii i-au primit pe pompierii botoşăneni cu lacrimi în ochii. Salvatorii au mers din casă în casă şi le-au oferit oamenilor 70 de pachete cu alimente ( conserve, paste făinoase, zahăr, orez, dulciuri), achiziţionate din fondurile colectate de la toţi angajaţii I.S.U. Botoşani. Impresionant este faptul că, deşi greu încercaţi de natură, aflându-se la vârsta a treia, oamenii au încercat prin eforturi proprii să lupte cu stihiile naturii, ajutându-se reciproc să-şi croiască drum prin nămeţi. Au fost miraţi să afle că printre primii oameni care au ajuns în cătunul lor au fost cei de la I.S.U. Botoşani, a declarat mr. Ştefan Uşurelu, şeful echipajului.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alege o carieră militară! Au început înscrierile pentru instituțiile militare!

Wednesday, 11 March 2026

Centrul Militar Judeţean BOTOŞANI, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi...

Prefectul Raluca Curelariu, în teren la Primăriile din Botoșani!

Wednesday, 11 March 2026

Instituția Prefectului – județul Botoșani, alături de primăriile din județ în aplicarea OUG 7 și OUG 9. Aproape 400.000 de botoșăneni depind de primăriile de pe întreg t...

Echipamente moderne pentru activitatea criminaliștilor din Botoșani!

Wednesday, 11 March 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a demarat, la data de 1 martie 2026, implementarea proiectului „Consolidarea capacității de investigare în vederea intensificării luptei &i...