În anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu (anul 29 d.H.), Ioan şi-a început predica în pustia Iordanului, propovăduind pocăinţa mulţimilor care veneau la el atrase de viaţa sa îngerească. El îi boteza cu apă, în semn de curăţire de păcate, el îi pregătea astfel pentru întâlnirea cu Hristos Mesia, cel ce avea să cureţe păcatele lumii cu apă şi Duh Sfănt.
Pentru că poporul se întreba dacă nu era el Măntuitorul aşteptat de atătea generaţii, Ioan le spunea: "Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfănt".
Curăţenia sa şi dragostea sa pentru feciorie erau într-atăt de mari, incât era considerat vrednic nu doar de a-L vedea pe Mântuitorul, al cărui Înaintemergător fusese pus, ci chiar să-L boteze în Iordan şi să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi. Sfântul Ioan nu se temea să-i certe pe cei care trăiau în păcate.
El îi aducea mustrări aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine şi dezmăţat, care, contrar legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său Filip pe când acesta din urmă era încă in viaţă şi avusese cu ea o fată, Salomeea.
La aniversarea zilei de naştere a regelui, în apropierea Paştilor, acesta i-a invitat pe notabilii regatului său la un mare ospăţ, în timpul căruia toţi s-au dedat îmbuibării şi beţiei.
Salomeea dansa cu voluptate în faţa mesenilor acestui banchet al slavei deşarte, şi ea a plăcut privirii desfrânate a tatălui său, care i-a jurat să-i dea ca recompensă orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul său.
La sfatul mamei sale, tânăra a cerut să-i fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezătorul. Sentinţa a fost imediat îndeplinită.
