Potrivit Poliţiei de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat la ieşirea din ţară, un cetăţean turc conducând o autoutilitară marca Peugeot Boxer, înmatriculată în Turcia, însoţit de un cetăţean bulgar. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese metalice pe ruta Turcia – Ungaria.
"Cu ocazia controlului de frontieră, s-a descoperit că sigiliul vamal aplicat este deteriorat, astfel că poliţiştii au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă, ascunse printre cutiile cu piese metalice, 15 persoane, dintre care opt bărbaţi, două femei şi cinci minori, adulţii având vârste cuprinse între 22 şi 47 de ani, iar minorii între 7 şi 17 ani", au transmis poliţiştii de frontieră.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru cetăţeanul turc şi pentru cetăţeanul bulgar, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de faţă de cetăţenii irakieni.
15 cetăţeni irakieni prinşi înainte să iasă ilegal din România, ascunşi în interiorul unei autoutilitare
Sunday, 14 October 2018 ActualitatePoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, au descoperit, ascunşi în interiorul unei autoutilitare,15 cetăţeni irakieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat astfel să iasă ilegal din ţară. Aceştia sunt cercetaţi pentru tendativă de trecere frauduloasă a frontierei, iar un cetăţean bulgar şi un cetăţean turc sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri
Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie
„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...
Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare
Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...
„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei
Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.49 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici