Temperaturi de septembrie în mijloc de octombrie. Estimări meteorologice

Diferenţe mari de temperatură între zi şi noapte- asta ne aduce următoarea săptămână din punct de vedere meteorologic. Temperaturilor plăcute, din timpul zilei, li se vor opune cele nocturne, care se apropia de pragul de îngheţ.

Vremea va fi caldă şi frumoasă, cel puţin în timpul zilri, în următoarea perioadă. Ploile nu-şi vor face apariţia, deşi sunt dorite de agricultorii care se află în plină campanie.

Duminică, maxima va fi de 19ºC, în timp ce minima va coborî la 4ºC. Cerul va fi senin în cea mai mare parte, iar vântul va sufla mai mult slab. Luni, temperaturile vor avea valori cuprinse între 21ºC şi 4ºC. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab predominant din sector sud-estic.

Marţi şi miercuri sunt cele mai calde zile ale săptămânii, termometrele urmând să indice o maximă de 22ºC, în timp ce minima va fi de 6ºC. Cerul va rămâne senin, iar vântul îşi va păstra direcţia sud-estică precum şi intensitatea.

Joi, cerul va fi parţial noros în timpul zilei şi senin în timpul nopţii. Temperaturile vor oscila între 20ºC şi 6ºC. Vineri, maxima va fi de 20ºC în timp ce minima va coborî la 7ºC. Cerul va fi parţial noros, iar vântul se va roti dinspre vest.

În weekend, temperaturile diurne vor scădea uşor. Sâmbătă, vor avea valori cuprinse între 18ºC şi 5ºC, iar duminică vor oscila între 15ºC şi 4ºC. Cerul va fi parţial acoperit iar vântul va sufla dinspre nord- vest.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Motivul pentru care un tip plânge la bar (Video)

astăzi, 07:15

Tipul de la bar care plângea de rupea pământul Un tip la un bar, mort de beat, cu paharul în față, plângea de rupea pământul. Văzându-l așa de dezamăgi...

Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin

astăzi, 07:00

Sfânta Pelaghia era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), fiind fiica unor păgâni de neam bun. Pelaghia era o fecioară foarte frumoasă, &i...

Directorul Centrului „Sfântul Apostol Andrei” din Botoșani, învestit pe seama unei noi parohii! (Foto)

Sunday, 3 May 2026

Sâmbătă, 2 mai 2026, părintele Andrei Manolea, directorul Centrului „Sfântul Apostol Andrei” din Botoșani, a fost învestit în noua sa parohie de la Maxut, jude...

-->