14 persoane fara adapost, salvate de la inghet in prima saptamana a lunii februarie, de catre politistii botosaneni!
Stiri Botosani Wednesday, 8 February 2012 ActualitateÎn cazul unora dintre persoane s-a impus solicitarea intervenţiei ambulanţei, fiind preluate pentru acordarea de îngrijiri medicale şi internarea în unităţi spitaliceşti.
Astfel, în zilele de 02 şi 03.02.2012, în municipiul Botoşani au fost depistaţi în zonele Parcul Tineretului, Piaţa Centrală şi Parcul Mihai Eminescu, P. OVIDIU GHEORGHE, de 33 ani, O. BRÂNDUȘA, de 32 ani, şi I. VASILE, de 41 ani, toţi din municipiul Botoşani, şi A. CONSTANTIN, de 35 ani, din oraşul Bucecea.
De asemenea, în data de 02.02.2012, poliţiştii Secției Rurale Hlipiceni l-au depistat pe B. PAULICĂ, din localitatea Răuseni, care se afla căzut pe DJ 282, în apropierea locuintei sale. Întrucât poliţiştii au constatat că starea psiho-fizică a bărbatului, cât şi condiţiile improprii din locuinţă (fără încălzire) l-ar fi expus pe acesta unei situaţii de risc, a fost solicitată intervenţia unui echipaj SMURD care l-a preluat şi transportat la Spitalul de Psihiatrie Botoșani.
Totodată, pe raza comunelor Curtești, Lozna, Călăraşi, Hlipiceni, Răuseni şi în municipiul Botoşani, alte 9 persoane au fost depistate în imobile dezafectate, staţii de transport în comun sau în zonele containerelor pentru colectarea deşeurilor. Acestea au fost preluate de echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă sau SMURD şi conduse în adăposturi specializate din municipiile Botoşani şi Dorohoi.
În perioada următoare, ofiţerii şi agenţii IPJ Botoşani rămân angrenaţi în acţiunile de salvare şi sprijin pentru cetăţeni, alături de celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, până când codurile de atenţionare meteo vor fi ridicate.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”
După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...
Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”
Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...
Cioara grivă… la pescuit în Botoșani! E la fel de deșteaptă precum surata ei neagră, dar iubește mai puțin orașul!
”Cine ar fi crezut că ciorile pescuiesc?”, se întreabă și ne întreabă Silviu Foca, fotograful care ne oferă imagini cu… pasărea ținând peștele-n cioc! F...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.86 secunde