11 septembrie pe Știri Botoșani. Poezia despre criză l-a propulsat, verdict în dosarul celor 200 de câini omorâți la Botoșani și panică la Mavromati!

Mărturisile dorohoianului care a ucis 11 oameni fără să greșească nimic: "I-am văzut unii peste alții, cum pur și simplu încercau să sară din mașină".

11 septembrie 2009

Inspectoratul Scolar, asaltat de profesori nemultumiti!

Zeci de profesori s-au prezentat la Inspectoratul Scolar Judetean Botosani, nemultumiti de postul primit la ultima sedinta publica. Altii au facut cerere la ISJ pentru a primi un post de cadru didactic in unitatile scolare botosanene.


"O parte nu au posturi, unora nu le convine postul pe care l-au luat. Sunt miscari de personal normale, nu e nimic deosebit. Speram ca pana la 15 septembrie fiecare sa se aseze acolo unde isi doreste, asa a fost in fiecare an", a declarat Ada Macovei, inspector scolar general al ISJ.

11 septembrie 2009

Primarul liberal care a compus poezia despre criza, sef de campanie prezidentiala!

Succesul inregistrat de primarul comunei Varfu Campului dupa ce a compus o poezie pe tema crizei, pe care a citit-o in fata lui Traian Basescu cu ocazia venirii presedintelui statului la Botosani, a fost de bun augur pentru liberalul Aurel Ungureanu, acesta fiind desemnat joi sa preia functia de presedinte de campanie pentru prezidentialele din noiembrie 2009. In prima sedinta a Biroului Politic Judetean al organizatiei PNL Botosani s-a mai decis ca Radu Judele sa ocupe functia de secretar coordonator al PNL Botosani, Romica Pohontu pe cea de secretar trezorier, in timp ce mandatar financiar si purtator de cuvant a fost numit Gheorghe Sorescu. Mai mult...

11 septembrie 2010

Toamna culturala botosaneana!

Stagiunea 2010-2011 va debuta la Teatrul Mihai Eminescu sambata, 11 septembrie, la ora 18.00, cu spectacolul "Fluturii", in regia lui Vlad Cepoi, avandu-i in distributie pe Ana-Maria Cazacu, Ovidiu Ivan, Florita Tugui si Ioan Cretescu.


Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani pregateste pentru acest inceput de stagiune doua premiere. Primul spectacol in pregatire este "Scuzati, doamna profesoara", o adaptare dupa textul Liudmilei Razumovskaia, in regia lui Volin Costin, director artistic al Teatrului Eminescu. Actorii botosaneni mai lucreaza la un spectacol, in regia lui Ion Ciubotaru, regizor iesean cu care institutia culturala a mai colaborat. Premierele celor două spectacole vor deschide, la inceputul lunii octombrie, ediţia a V-a a Zilelor Teatrului "Mihai Eminescu".

11 septembrie 2011

Botosaneanul condamnat pe nedrept in Franta s-a intors acasa!

S-a terminat coşmarul pentru botoşăneanul condamnat pe nedrept în Franţa. Marius Murariu s-a întors acasă după trei luni petrecute în arestul francez. La Răchiţi toată familia l-a aşteptat emoţionată. Marius Murariu a fost arestat pe 24 mai în România şi trimis în Franţa. Autorităţile de la Paris îl condamnaseră la doi ani de închisoare pentru mai multe jafuri. În zadar a încercat Marius să demonstreze că nu este el autorul. A ajuns în închisoarea franceză de la Sequedin.  Pe 2 septembrie, adică după trei luni de detenţie, el a fost eliberat. Fără niciun sprijin din partea autorităţilor franceze şi române, a dormit pe unde a putut până când avocatul i-a trimis bani să se întoarcă acasă.

11 septembrie 2012

Bataie pe posturile de asistente si infirmiere, scoase la concurs de Spitalul Judetean!

Nu mai putin de 37 de persoane s-au inscris la concursul organizat de Spitalul Judetean Mavromati, pentru ocuparea a sase posturi de asistente si doua posturi de infirmiere. Desi sunt pe perioada determinata, iar salariile nu depasesc 1.500 de lei in cazul asistentelor si 700 de lei, in cazul infirmierelor, sunt doritori pentru a ocupa aceste posturi. Posturile pentru asistente au fost scoase pe la primire Boli Infectioase, Chirurgie generala, Urologie, Cardiologie, camera de garda la Psihiatrie, Psihiatrie acuti, iar pentru infirmiere la Sectia de Psihiatrie si la Diabet.

11 septembrie 2013

Verdict în dosarul uciderii celor 200 de câini la Botoșani: "Fapta nu era prevăzută de legea penală", spun procurorii!

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au finalizat ancheta în dosarul privind uciderea a peste 200 de câini la padocurile din Botoşani, în luna mai 2011.


Procurorul de caz a dispus scoaterea de sub urmărire penală a tuturor celor implicaţi în dosar, fiind vorba despre fostul primar Cătălin Flutur, fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă, Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi medicul veterinar Cristian Pancu. Plângerea penală a fost făcută de reprezentanţii unei asociaţii pentru protecţia animalelor şi Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului.

11 septembrie 2013

Marturisile dorohoianului care a ucis 11 oameni fara sa greseasca nimic: "I-am vazut unii peste altii, cum pur si simplu incercau sa sara din masina"

Viorel Niculescu, mecanicul trenului Iasi-Dorohoi, implicat in accidentul petrecut in apropiere de Iasi si soldat cu 11 morti, este afectat de catastrofa, iar anchetatorii i-au recomandat sa mearga la un psiholog.  Barbatul, care este din Dorohoi, a vazut coloana de trei autoturisme si a ramas socat cand a vazut viteza cu care un microbuz alb a trecut calea ferata. Nici prin cap nu ii trecea ca si autovehiculul din spatele microbuzului, un Volskwagen Sharan, in care se aflau ingramadite 11 persoane, va incerca sa treaca peste calea ferata.


"Am incetinit si am dat semnale acustice repetate. In momentul in care m-am apropiat, i-am vazut pe cei din masina, unii peste altii, cum pur si simplu incercau sa sara din masina", a povestit Viorel Niculescu, conductorul locomotivei. Acesta a sarit imediat in ajutorul victimelor si a incercat sa le scoata dintre fiarele contorsionate. De asemenea, la sosirea echipajelor de ambulanta, SMURD si politie rutiera, a incercat sa ajute, cu ce a putut.  

Accidentul petrecut duminica, in zona Uricani, in jurul orei 14:30, s-a soldat cu decesul a 11 persoane cu varste cuprinse intre 3 si 40 de ani.

11 septembrie 2014

Cătălin Chelu, acţionar la UPSS Botoşani, dat în urmărire naţională!

Omul de afaceri Cătălin Chelu este căutat de poliţiştii din întreaga ţară. El a fost dat în urmărire naţională, după ce nu a fost găsit pentru punerea în executare a deciziei prin care instanţa l-a condamnat la şase ani de închisoare. Poliţiştii gălăţeni l-au dat în urmărire naţională după ce, după decizia luată luni de instanţă, nu l-au găsit nici acasă, nici la alte adrese unde se ştia că ar putea fi. El va fi căutat la nivel naţional, pentru a fi pusă în executare hotărârea judecătorească. Datele lui au fost transmise către toate inspectoratele de poliţie judeţene din ţară.

11 septembrie 2015

Semnal de alarmă tras de fostul primar al Botoşaniului: "Teatrul va rămâne un circ al foamei în municipiu. Ceea ce se întâmplă este deosebit de grav!"

Fostul edil-şef al urbei, co-preşedintele PNL Botoşani, Cătălin Flutur, atenţionează că problema de la Teatrul Mihai Eminescu este una extrem de delicată. Dacă până la finele acestui an investiţia nu va fi finalizată, lucru ce este imposibil, până în luna iunie a anului viitor, lucrările vor trebui executate din banii municipalităţii, în caz contrar trebuind returnaţi banii europeni primiţi până acum pentru acest obiectiv, realizat până în luna iulie în procent de doar 12,53%. “Ceea ce se întâmplă la Botoşani este un lucru deosebit de grav. Două proiecte importante pentru municipiul Botoşani,  şi vorbesc de zona de agrement Cornişa şi reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, proiecte cu finanţări obţinute de 15 milioane de euro, singurele proiecte care nu au fost atacate în mandatul trecut şi care au fost, din punctul meu de vedere,  încetinite, oprite în acest mandat", a specificat Cătălin Flutur.

11 septembrie 2017

Mirese ajunse la spital în ziua nunţii!

Bucuria celei mai frumoase zile din viaţa lor a fost umbrită pentru două tinere din judeţul Botoşani care în weekend au fost mirese. Acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău. Prima care a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a fost o tânără din judeţ. Aceasta a leşinat la starea civilă şi pentru că îşi revenea greu rudele au sunat la 112. O ambulanţă a ajuns la locul solicitării, mireasa fiind transportată la spital. În weekend a avut nevoie de ajutor medical şi o mireasă căreia i s-a făcut rău în biserică. Din fericire, după ce li s-a administrat tratament de specialitate cele două botoşănence şi-au revenit şi au putut să participe în continuare la propriile nunţi.

11 septembrie 2018

VICTOR TEIȘANU: "Mulțumesc Poeziei, care m-a primit în casa ei aureolată de miresmele veșniciei, ca pe cel mai nevrednic dintre fii!"

Scriitor, jurnalist, bibliotecar, fondatorul Muzeului "Leon Dănăilă". Poet, critic şi depozitar-scotocitor în ale istoriei locale. Cititor al aproapelui-întru-poezie, a scris cu răbdare şi generozitate literară despre cărţile confraţilor săi. Un provincial care şi-a construit la Darabani propriul univers, fără să se lase locuit de complexe sau alte insuficienţe creatoare. Victor Teişanu s-a născut pe 15 septembrie 1950, la Darabani, oraş în care a urmat clasele primare, gimnaziale şi liceale. În anul 1969 este admis la Facultatea de Filologie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. După absolvirea facultăţii activează, o scurtă perioadă, ca profesor la Şcoala Hudeşti (1973-1976). A fost redactor la ziarul Clopotul (1970-1971), iar din 1976 a activat la Biblioteca Orăşenească Darabani, instituţie al cărei director a fost. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

”Sunt fiul unor țărani (plecați între timp la Domnul) ale căror rădăcini istorice, descoperite după o grăbită investigare, pornesc de la mijlocul veacului 19. Un precursor, de asemeni plugar, a fost împroprietărit conform reformei lui Cuza Vodă. Bunicul dinspre tată, liberal, a trecut prin proba de foc a Mărășeștiului. Tata s-a "compromis" luptând, în al doilea mare război, pe frontul estic împotriva rușilor și fiind, cum rezultă din carnetul de veteran, câțiva ani prizonier în lagărele bolșevice. Apoi dosarul său a suferit și pentru că nu s-a întors contra nemților, cu celebrele divizii prosovietice moșite la Moscova”. Mai mult…

11 septembrie 2018

CLAUDIA ȚILIA, studentă la Psihologie: "A reuși e echivalent cu a persevera învățând din greșeli"

Claudia este nevăzătoare și studiază Psihologia la Cluj. "Adevărata imensă provocare nu e a demonstra cât de buni vorbitori, scriitori sau artiști suntem, ci a ne demonstra nouă înșine și în mod implicit celorlalți abilitatea de a ține piept vieții într-un mod independent și decent", ne spune ea.

În urmă cu un an, Claudia Țilia devenea studentă la prestigioasa Universitate Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Psihologie. Nu întâmplător, dacă ne amintim că a visat mereu să devină psiholog. Claudia este nevăzătoare, or un astfel de vis ar încâlci cărările oricui. Și ceea ce pentru ea părea doar o chestiune de perseverență intelectuală, pentru părinți, drumul ales de fiica lor părea de neconceput. A trecut un an și Claudia privește înainte cu încredere. E greu, dar nu imposibil!

S-a născut în Botoșani, în zi de Crăciun, și a fost primită ca pe un dar de preț. Al doilea copil al familiei Țilia, Andrei, este și el nevăzător. (Povestea aici) Claudia a fost elevă a Liceului Special "Moldova" din Târgu Frumos, a obținut diploma de Bacalaureat printre primii, apoi a devenit studentă la Universitate Babeş-Bolyai din Cluj. Iniţiativă, muncă și voință. De asta e nevoie, ne spunea Claudia în anii trecuți, pentru a depăși obstacole, pentru a croi un viitor pe măsura visului din adolescență. Mai mult…

11 septembrie 2019

Panică la Spitalul Județean din Botoșani: un pacient a venit la Cardiologie cu pistol și briceag

Miercuri dimineață Poliția a fost anunțată prin apel la 112, cu privire la faptul că asupra unui bărbat de 70 ani, internat pe secția de Cardiologie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani au fost găsite un pistol cu bile și un briceag, acestea fiind depozitate într-un dulap din salon.

Sesizarea a fost făcută chiar de către fiica acestuia, cea care a descoperit armele. Bărbatul este originar din Vatra Dornei, venind în vizită la un frate, în județ. Pacientul nu a provocat scandal și nu s-a folosit în vreun fel de armele respective. Acesta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe luni seară, după ce i s-a făcut rău, în baza unor afecțiuni cardiace cronice. La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție și jandarmi, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

11 septembrie 2020

Explozie de cazuri noi de infectare cu Covid-19 la Botoșani

Nu mai puțin de 19 persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Botoșani, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). Este cel mai mare număr de noi cazuri depistate, într-un asemenea interval temporal, din ultimele 30 de zile. Bilanțul persoanelor infectate s-a ridicat la 1413, vineri, la nivelul județului Botoșani, conform statisticii DSP. De joi, de la ora 10:00, până vineri la aceeași oră, au fost prelucrate 244 de probe biologice recoltate unor persoane din județ, în vederea depistării Covid-19, în unitățile spitalicești din Botoșani.

11 septembrie 2021

Botoșănean depistat cu Covid 19, căutat de poliție după ce a fugit de la Urgențe

Un bărbat de 28 de ani, din Botoşani, este căutat de zeci de poliţişti pe străzile oraşului, după ce a fugit de la Urgenţe. Acesta a fost depistat pozitiv cu Covid 19 după ce a ajuns la spital cu agitaţie psihomotorie şi traumatisme faciale, ca urmare a consumului excesiv de alcool. Adus la Urgenţe de o ambulanţă, bărbatul a profitat de neatenţia cadrelor medicale şi s-a făcut nevăzut, deşi este pozitiv Covid. Cei de la Urgenţe au anunţat poliţia prin serviciul 112, iar mai multe echipaje au plecat în căutarea acestuia, pe străzile oraşului.

11 septembrie 2023

Monica Adăscăliței pleacă din Consiliul Local. Ce spune despre eventuala demisie din PNL

Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) „Mavromati”, medicul Monica Adăscăliței, demisionează din funcția de consilier local al municipiului Botoșani, pe care a dobândit-o în 2020 pe lista PNL. Ea și-a anunțat retragerea, luni, în timpul ședinței extraordinare a Consiliului Local, motivând că intenționează să se concentreze pe rezolvarea problemelor cu care se confruntă cea mai mare unitate spitalicească din județ. Întrebată dacă ia în calcul și părăsirea PNL, medicul a răspuns că analizează această posibilitate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiectul „Rădăcini sociale: Dezvoltăm afaceri care contează”, promovat la Botoșani de către o asociație și o fundație! (foto)

Tuesday, 15 October 2024

Proiectul are ca scop sprijinirea dezvoltării durabile și incluzive în zonele rurale, iar acest lucru va fi realizat prin înființarea a 34 de întreprinderi sociale în mediul...

„Good lives”, proiectul Penitenciarului Botoșani care le oferă deținuților șansa la o viață normală!

Tuesday, 15 October 2024

 Tot în timp și cu răbdare, ne propunem să ajutăm și pe ceilalți să creadă, iar atunci când există deschidere și susținere din partea societății, persoana are toate șans...

Lângă noi: O mamă singură din Iași adună peturi și doze de la pelerinii veniți să se închine la moaște!

Tuesday, 15 October 2024

Profitând de numărul mare de pelerini care participă la eveniment, femeia de 37 de ani a început să adune PET-uri, sticle și doze aruncate de participanți, ducându-le la recicla...