1 martie 2012 - Curăţenie generală în viaţa noastră

Astăzi, de 1 martie, avem Primul Pătrar, moment destul de tensionat, care ne poate face mai irascibili, mai lipsiţi de răbdare şi agitaţi. Este bine să fim extrem de precauţi pentru că este o zi în care pot avea foarte uşor loc certuri sau violenţe datorate frustrărilor, care pot avea urmări imprevizibile. De aceea se impune un maxim de autocontrol, o repliere în sine, diminuarea activităţilor publice, deciziilor sau negocierilor, dar mai ales a polemicilor. Trebuie să ne îndreptăm gândurile cu încredere asupra scopului pe care ni-l propunem, să încercăm să studiem lucruri sau soluţii noi.

Vom avea o stare generală de apatie, de lene, poate şi din cauza vremii, nu vă lăsaţi copleşiţi, odihniţi-vă în mod activ, sau prin activităţi intelectuale.

Poate că starea de confuzie ne va aduce decepţii sau evenimente despre care credeam că se vor desfăşura altfel, sunt momente trecătoare, mâine veţi vedea mult mai clar lucrurile.

Pentru a scăpa de toate aceste bănuieli, nesiguranţă, confuzii, cel mai bine întrebaţi direct, lămuriţi lucrurile, sau spuneţi ce simţiţi. Toţi trecem prin aceste stări, dar nu avem puterea şi curajul de a le lămuri sau măcar a le recunoaşte. De aceea este indicat să înţelegem în această perioadă importanţa relaţiilor interpersonale în viaţa noastră, să le analizăm, iar cele pe care le avem de convenienţă sau din lipsa curajului de a le pune capăt, să încercăm treptat să le  eliminăm. De fapt, vorbind simbolic, poate semăna cu o curăţenie generală în viaţa noastră relaţională.

Odată reuşită această acţiune vor apărea alte relaţii noi, în rezonanţă cu ceea ce ne-am propus să facem, aducând un aer de prospeţime şi mulţumire.

Comunicarea şi spiritul de observaţie sunt peste medie, toleranţa şi deschiderea, vor fi cuvintele de ordine ale acestei zile. Modul însufleţit de a ne susţine ideile are de această dată înţelepciune şi înţelegere faţă de problemele celor din jur.

Vom înţelege că singurul mod de a acţiona este pe calea armoniei, echilibrului şi echidistanţei, de aceea uşoara tendinţă de a acţiona exagerat trebuie depăşită.

Trebuie, de asemenea, să ţinem cont de intuiţie, mai ales în ceea ce priveste lucrurile ascunse sau duşmanii din umbră, cât şi pericolele.

mirabilys-magazin.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...