Și-a tăiat venele după o ceartă cu iubita! FOTO

Un tânar in vârstă de 23 de ani, din comuna Durnești, a ajuns in stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani, după ce și-a tăiat venele de la mâna stângă.

Se pare că Adrian B. fusese plecat în țară, iar astăzi s-a intors acasa. Când s-a întalnit cu iubita sa, cei doi îndragostiți s-au certat. Plin de gelozie, tânărul a avut un moment de rătăcire si a luat un cutter, tăindu-și venele de la mâna stângă. 

Tăietura a fost destul de adâncă, fiindu-i atinse si tendoanele. Un echipaj de ambulanță de la Săveni a ajuns la fața locului, iar cadrele medicale i-au acordat primul ajutor.

Ulterior, în întâmpinarea acesteia a plecat echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, care l-a preluat pe tânăr și l-a transportat la spital.


 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...