O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

O improvizație aparent banală poate duce la un incendiu cu urmări grave. Verificarea și întreținerea corespunzătoare a sobelor pot preveni astfel de situații.

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. 

Aceștia au constatat că ardeau bunurile din două încăperi, precum și o parte din acoperișul locuinței. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întregul imobil și la depozitul de furaje aflat în apropiere.

 

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de utilizarea unei sobe defecte.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii le recomandă cetățenilor:

- să verifice și să repare sobele înainte de utilizare;

- să nu folosească materiale combustibile pentru astuparea crăpăturilor sau a altor defecte ale sobelor;

- să nu amplaseze materiale combustibile în apropierea surselor de încălzire;

- să supravegheze permanent focul din sobă și să solicite ajutor de specialitate atunci când constată defecțiuni.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANAF adună datele despre veniturile reale ale bugetarilor!

astăzi, 11:32

Până la data de 30 octombrie 2026, instituțiile și autoritățile publice au obligația legală de a transmite datele privind veniturile salariale ale personalului angajat în luna septe...

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...

Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia! – FOTO, VIDEO

astăzi, 10:27

Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și schimb de experiență desfășurată &i...