Zile „fierbinţi” la APIA Botoşani

Specialiştii de la APIA Botoşani au o activitate mai mult decât intensă în aceste zile, dat fiind startul la plata subvenţiilor către fermieri. După ce au făcut ultimele verificări ale dosarelor, lucrând inclusiv sâmbăta şi duminica, aceştia au demarat astăzi, 7 aprilie, plăţile pentru peste 21.800 de beneficiari.
  
Conform unei centralizări transmise prefectului Dan Nechifor, alte 7.300 de dosare vor fi verificate mâine, 8 aprilie, prin modalităţile specifice, putându-se trece astfel la plata efectivă. Începând cu data de 11 aprilie va urma un al treilea eşantion de verificări pentru peste 6.200 de solicitanţi.  

Alţi 2.400 de fermieri, care au depus cerere unică doar pe schemele de zootehnie, vor fi autorizaţi la plată în prima jumătate a lunii mai.

Numărul total al fermierilor botoşăneni care ar urma să primească tranşele de subvenţie depăşeşte 37.700.  

Este perioada aşteptată de fermierii botoşăneni, cea în care se efectuează plăţile şi sunt convins că eforturile făcute de către specialiştii APIA nu sunt mici. Eu, personal, îi apreciez şi îi rog să fie corecţi, astfel încât prevederile legale să fie respectate, iar activităţile agricole să-şi urmeze cursul firesc., a spus Dan Nechifor. 

Comunicat de presă Instituţia Prefectului

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cea mai vârstnică persoană din România a decedat!

astăzi, 15:06

Noja Paladia, din Cugir, recunoscută oficial drept cea mai vârstnică persoană din România și prima femeie supercentenară din istoria documentată a țării, a murit la vârsta de...

Furnizorul local Modern Calor își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare!

astăzi, 14:24

Furnizorul local de energie termică din municipiul Botoșani își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare, de la 40% la 60%, a declarat directorul general al...

Intervenție contracronometru: Ambulanțierii botoșăneni au salvat două vieți, mamă și prunc!

astăzi, 13:54

În cursul zilei de ieri, un echipaj al Substației Serviciului Județean de Ambulanță Săveni a intervenit în mediul rural pentru o gravidă aflată în travaliu avansat. ”La ...