Sebastian s-a nascut in Botosani, intr-o familie de 5 copii, parintii fiind profesori de filozofie si istorie. Si el a predat un timp istoria. In 1995, vinde tot si pleaca in Africa de Sud.
"Intentia mea a fost de a cauta un sens diferit vietii mele", isi explica el gestul. In Cape Town, se apuca sa studieze filozofia si teologia, fiind sponsorizat de o familie din Johannesburg. "Mi-au platit cursurile fara sa le-o cer, impresionati de toate lucrurile pe care vroiam sa le fac".
Descopera lumea fascinanta a desertului Kalahari, documentandu-se pentru o lucrare despre culturile primitive ale Africii. Dornic sa exploreze el insusi locuri si populatii inca invaluite in mister, isi face bagajele si, in noiembrie 1996, impreuna cu Dan Serb, un prieten din Fagaras, isi ia un bilet de autobuz pentru Namibia.
Dupa o calatorie de 36 de ore, ajunge la destinatie: Grootfontein (Fantana Mare), ultima localitate la granita cu desertul Kalahari, intr-un sat de bosimani.
Dupa inca 6 ore de drum hurducait, pe calduri teribile - peste 50 de grade la umbra - sunt lasati in satul Tsumkwe, din nord-estul Namibiei.
"Am fost socati", povesteste Sebastian. "Colibe din paie si crengi, oameni in piei de animale, tufisuri si nisip peste tot". Sunt 40 de grade ziua si minus 5 noaptea. "Am mancat cu ei, am dormit cu ei, am mers la vanatoare cu ei si asa am devenit prieteni".
Romanii sunt impresionati de viata mizera pe care o duc bosimanii: "Saracia este imensa acolo, iar mortalitatea la copii este foarte ridicata, din cauza de foamete, malarie si diferente mari de temperatura. Multi din acesti copii sunt goi, fara imbracaminte sau acoperamant".
Romanii isi petrec aproape 2 luni in satul african. Cand proviziile li se termina, se "infrupta" din aceleasi feluri de mancare ca si localnicii: carne de kudu, de girafa, de antilopa, sau, cand nu mai e nimic altceva de mancat, carne de elefant.
"Bosimanii nu omoara elefanti decat cand le e foarte foame. Mai mananca tot soiul de ierburi, radacini si niste pepeni salbatici denumiti Tsamma melons".
"La plecarea mea de acolo, mi-am promis ca ma voi intoarce cu ajutor", spune Sebastian.
Cu sprijinul fundatiei pe care a infiintat-o, le construieste sisteme de apa potabila care functioneaza pe baza de energie solara, aduce medicamente si echipament la spitalele locale, provizii pentru supravietuire in sezonul uscat.
"Albul cel inalt" sau "Sacalul" Sebastian este adoptat de catre trib in 1998, printr-un ritual pe care romanul a promis ca-l va tine secret.
"Ceea ce pot sa spun e ca mi-au dat 3 nume, unul politic, unul social si unul spiritual: Nkao, care inseamna Sef, Kamuanga, care inseamna Albul cel inalt, si Po - Sacalul, cel care apare si dispare in mod misterios, protectorul copiilor in credinta locala. Progresez in invatarea limbii, si ei sunt foarte mandri de asta. De obicei, ei nu adopta pe nimeni, caci nimeni nu este interesat de situatia lor".
Tribul este decimat, explica Sebastian, de presiunea lumii civilizate. Companiile de diamante au descoperit zacaminte in desert si ii forteaza pe bosimani sa plece de pe teritoriile strabune.
"Guvernelor Botswanei si Namibiei nu prea le pasa de traiul lor traditional si vor sa ii oblige sa devina cetateni care sa voteze si sa plateasca taxe. Numai vreo 50.000 de bosimani au ramas pe teritoriul a 4 state - Botswana, Namibia, Africa de Sud si Zimbabwe".
Sebastian Tirtirau este presedintele fondator al Societatii Pelerin (Pilgrim Society) din Canada, Quebec, cu filiale in Australia si America. Impreuna cu alti cativa romani, botosaneanul lupta sa-i salveze pe ultimii bosimani de pe continentul african.
Unul dintre triburile de bosimani a fost salvat de malaria care ameninta sa-i decimeze.
Botosaneanul i-a invatat sa manance mult usturoi. Efectele curative ale acestuia au facut ca tribul sa scape de malarie si sa supravietuiasca.
