NICOLAE TOMAZIU şi istoria de 100 de ani: Două războaie mondiale, trei regi, şapte preşedinţi şi şapte ani de temniţă grea!

NICOLAE TOMAZIU şi istoria de 100 de ani: Două războaie mondiale, trei regi, şapte preşedinţi şi şapte ani de temniţă grea!

Nicolae Tomaziu
monitorulexpres.ro

Născut în urmă cu 100 de ani, în Păltinişul nordic al Botoşanilor. Bolnavă de tifos, mama Finareta a murit a doua zi după ce l-a slobozit lumii. Pruncul Nicolae se înfruptă şi el din boala mamei, dar este salvat de o femeie din sat, care îl "tăvăleşte prin zăpadă". Începea Primul Război Mondial şi un secol frământat!

Pe 29 februarie 2016, la o zi după ce Nicolae Tomaziu a împlinit 100 de ani, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România înainta o adresă oficială Preşedinţiei României, prin care se solicită decorarea unor foşti deţinuţi politici. Printre numele propuse spre decorare este şi cel al lui Nicolae Tomaziu, născut pe 28 februarie 1916, în comuna Păltiniş, judeţul Botoşani. Tomaziu a fost arestat de Siguranţa Statului în anul 1947, în lotul II-Tămădău, condus de inginerul Ion Puiu (născut în 24 februarie 1918, în Pomârla), împreună cu Ion Diaconescu şi Ionescu-Galbeni. A fost judecat şi condamnat la 7 ani de închisoare, executând 6 ani şi 6 luni (1947-1954), cea mai mare parte la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În ultima vreme, Nicolae Tomaziu vieţuieşte retras la Mănăstirea Caraiman, din Buşteni, fiind văzut cel mai adesea însoţind turiştii şi minunându-i cu propriile poveşti adunate în cutremurătorul secol pe care l-a străbătut.
 
Un secol într-o viaţă de om!

A trăit două războaie mondiale, a străbătut comunismul, a făcut puşcărie cruntă şi  a văzut prăbuşită hidra sovietică. A trait sub trei regi şi şapte preşedinţi. Astăzi observă cu tristeţe că libertatea a devenit un câmp prielnic pentru fiii foştilor comunişti. Dar nu regretă suferinţa, ştie că a luptat pentru ţara lui, iar libertatea de astăzi – chiar dacă o folosesc mai ales foştii nomenclaturişti - s-a construit şi cu jertfa sa!

S-a născut în timpul Primului Război Mondial, în iarna lui 1916. Tatăl său, Teodor, era preot în comuna Păltiniş, o familie care avea deja patru copii. Când s-a născut Nicolae, cel de-al cincilea prunc, "în ţară bîntuia molima de tifos exantematic. Mama, care era şi ea bolnavă, a murit chiar a doua zi după ce m-a născut. Boala am avut-o şi eu la naştere, însă printr-o minune, am fost salvat de o femeie, care m-a înfăşurat în zăpadă în acea zi de iarnă. Pentru mama nu s-a mai putut face nimic, era în comă".

A intrat în viaţă ca într-o penitenţă. Tifosul mânca în carne vie, oamenii abia se mai târâiau, "nu se mai găsea lapte nici măcar în vacă, ce să mai vorbim de lapte de mamă", îşi aminteşte bătrânul de 100 de ani. Pruncul Nicolae avea parte rar de hrană, atunci când o femeie trecea şi îl alăpta. Preotul Tomaziu, în încercarea de a-şi salva fiul cel mic, l-a trimis la bunicii de dincolo de Prut. Sărăcia, însă, fusese amarnică, se întinsese şi dincolo de apă. Bunicii l-au trimis îndărăt, la Păltiniş. A crescut, a fost la şcoală, iar când i-a venit vremea părintele l-a trimis la şcoala de meserii din Satu Mare, transformată apoi în liceu industrial. În 1938 a dat examen la Facultatea de Textile, însă nu a primit diploma la sfârşit. "Eram fiu de refugiat".

A fost bun, însă, pentru front. A fost chemat la oaste, la Cernăuţi. După cedarea Basarabiei şi Bucovinei, au primit ordin de retragere. Un ordin care pe hârtie sună sec, însă pe front căpăta dimensiuni inimaginabile. "Dacă mai întîrziam 5 minute să trecem Prutul, cădeam prizonieri. Ruşii veneau din urmă şi au năvălit în oraş. Am luat-o la fugă prin cîmp, la graniţă era aglomeraţie, plin de oameni cu bagaje care voiau să ajungă în România, căruţe şi trenuri oprite. În urma noastră veneau tancuri ruseşti. Foarte puţini am fost cei care am ajuns pînă la podul Siret, ceilalţi au căzut prizonieri".

A doua zi după retragerea din Cernăuţi, a aflat că trebuie să se prezinte la Regimentul 2 Vânători de Munte din Rîmnicu Vîlcea. Mareşalul Ion Antonescu avea să dea ordinul "Treceţi Prutul!". A ajuns cu regimentul la Odesa. Şi totuşi, războiul nu se terminase pentru Nicolae Tomaziu, pentru că a luptat până în Munţii Tatra.

Urletul bombelor avea să bântuie încă zeci de ani, pentru că pe urmele tancurilor se înfăţişau înfricoşător noii stăpâni. Ţara lui fusese eliberată pentru a fi rusificată.
 
Din război, în puşcării!

Vocile celor care luptaseră în război deveneau din ce în ce mai răspicate, revolta tot mai îndrăzneaţă. A ieşit şi el în stradă, la "manifestaţiile anticomuniste din Piaţa Palatului Regal". Acolo a fost arestat pentru uneltire împotriva ordini sociale şi condamnat la şapte ani de temniţă rea. A trecut pe la Jilava, Aiud, Văcăreşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Canalul Morţii…

"Mă rugam să mor mai repede", însă Dumnezeu nu i-a ascultat ruga. Mai mult, i-a dat numeroase dovezi că viaţa pruncului născut în iarna lui 1916 va ţine cât veacul. "Făcusem un flegmon. Mi s-a spus că nu am voie la spital, în schimb cineva mi-a dat o lamă să mă operez singur. Aveam printre deţinuţi doi foşti medici. M-au operat, dar s-a suprainfectat şi am făcut septicemie. Doctorul primise de acasă un pachet cu medicamente, la mine n-avea cine să-mi trimită. S-a îndurat şi mi-a dat sulfamidă. Mi-a pus un fitil prin care se scurgea puroiul. M-a salvat".

A ieşit din puşcărie în 1954. Nimeni nu îl angaja, nimeni nu voia să se lege la cap cu un fost deţinut politic. A lucrat ca zilier mai întâi, apoi puţin câte puţin a intrat prin fabrici.

Soţie şi-a luat târziu, dar tot din satul lui. "Şi ea fusese persecutată de regim, tatăl ei era chiabur". A chemat-o pe Aurica la Codlea, acolo unde se stabilize de ceva vreme, şi ea l-a urmat. S-a dus la cele veşnice în anul 2001, iar Nicolae Tomaziu a rămas din nou singur. "N-am avut timp să facem copii".
 
La mănăstire

Părintele Gherontie l-a chemat la Mănăstirea Caraiman şi i-a dat o chilie. După un secol de zbucium, Nicolae Tomaziu are parte de linişte, de fraţi alături (chiar dacă-s de mănăstire) şi sute de turişti pe care îi îmbie cu poveşti. Părintele Gherontie Puiu a plecat la Domnul în 2014, lăsând în lume un suflet care, chiar şi la 100 de ani, poate spune că şi-a găsit tihnă pe pământ.

Este sprinten, plin de viaţă. "Îmi mai pierd echilibrul, dar mă descurc". Se trezeşte la ora 7, salută Soarele, apoi face exerciţii de înviorare. Citeşte sute de pagini, de la Platon la Noica şi Dumitru Constantin Dulcan. Îl are aproape pe Eminescu. Din Luceafărul "am uitat cîteva strofe, dar nu şi convorbirea cu divinitatea. Oricum, «Glossă» e cea mai importantă".

"Viaţa trebuie trăită cum ţi se oferă, fără să o dispreţuieşti", spune la 100 de ani omul care pare că a trait mai mult decât istoria poate cuprinde.

Care este secretul lui Nicolae Tomaziu, la 100 de ani? "Să mănînci puţin şi să te rogi mult…".



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Ce drept ar avea sclavul contra mea, când tot ce are el îmi aparține?

Duminică, 22 Octombrie 2017
999

În urmă cu câteva săptămâni mă aflam în fața a zeci de elevi, invitată fiind în două licee din Botoșani să vorbim despre cele ale vieții, privite prin prisma ju...

Elena Ferrante, prietena mea genială!

Duminică, 22 Octombrie 2017
371

Elena Ferrante propune o tetralogie care acoperă, pe sute de pagini, destinul unor oameni cu nimic diferiți de oricare dintre noi. Fiind vorba despre patru volume publicate sub pseudonim, ...

MARIA MOȘNEAGU: "Părintele Justin Pârvu s-a uitat la mine și mi-a spus: tu să scrii, că poți!"

Vineri, 20 Octombrie 2017
2472

Femeie simpla, curata, luminoasa. Are 75 de ani. A venit pe lume in anii grei ai razboiului. Tata era pe front cand s-a nascut micuta Maria, al cincilea copil al unei familii de tarani saraci. Pe...