jurnalul.ro
Mama se frământa: cum să-şi lase copilul să plece aşa, fără nici un ban, din Botoşani tocmai la New York? Iniţial, o ameninţase că nu-i dă voie să plece până nu face rost măcar de banii de chirie şi de mâncare pe primul semestru. Vroia s-o ştie în siguranţă acolo, la capătul pământului, unde pleca. N-avea ea de unde să ştie că fiica ei urma să facă performanţă la New York, învăţând pe brânci şi mâncând zilnic pâine cu gem.
"În zilele care au urmat, ma trezeam noaptea scăldată în sudoare. Plecam la New York fără nici un ban, doar cu taxa pentru primul semestru. Atât. Mă imaginam dormind în biserici sau în adăposturi pentru săraci, sau ascunzându-mă în bibliotecă înainte de ora închiderii. Efectiv, plecam fără nici un ban să-mi urmez un vis". Acela de a face un master de Antropologie Socioculturală la Columbia University. De ce? Fiindcă aflase că acolo sunt cei mai buni profesori de antropologie din lume. Iar ea, la 24 de ani, descoperise ce vrea să facă în viaţă: să lucreze în echipele de arhitecţi care proiectează cartiere cu imigranţi.
Până atunci făcuse SNSPA-ul, fusese la studii în Belgia, cu bursă şi obţinuse şi câteva premii. Dar pentru toate astea nu-i trebuieseră prea mulţi bani. Columbia University devenise dintr-o dată marea ţintă a vieţii ei, scrie despre Ana-Maria Jurnlul National.
Ca s-o ajute, mama - medic de familie – şi tatăl - inginer electronist – făcuseră anterior un credit pentru taxa ei de primul semestru (23.000 de dolari). Mai mult nu şi-au permis. Or, tot masterul făcea o avere: 45.000 de dolari. De unde să plătească fiica atâta bănet şi, mai ales, de unde să mai facă şi rost de bani ca să trăiască? Părea imposibil.
În ziua în care şi-a făcut geamantanul, însă, fata s-a uitat în jurul ei şi a dat cu nasul de două panouri motivaţionale pe care şi le pusese singură în cameră, mai demult. "Printasem în format mare poze cu New York şi cu Universitatea. Tot ce făcusem în ultimul an fusese ca să ajung acolo. Şi mi-am amintit că Einstein zicea că sunt două feluri de a trăi: ca şi cum n-ar exista miracole şi ca şi cum totul e un miracol. Eu sunt în a doua categorie", povesteşte Ana-Maria.
Şi aşa a şi fost. Primul a sosit chiar cu două zile înainte să decoleze, când persoana care i-a promis că-i oferă cazare câteva zile s-a răzgândit. După ce a făcut un atac de panică, miracolul a venit de nicăieri: o cunoştinţă a ajutat-o să se cazeze o vreme în casa unui profesor român de care ea n-auzise niciodată. "Timp de 10 zile am locuit cu el si cu familia lui în Manhattan, unde mi s-a oferit. Cazare, masă şi sprijin, deşi ei atunci mă vedeau pentru prima dată".
Apoi, când tocmai se gândea că nu va avea cu ce plăti chiria după ce pleacă de acolo, salvarea a venit de la prietena ei care lucra în State prin programul Work and Travel. Pur şi simplu i-a împrumutat toţi banii munciţi de ea o vară întreagă, fără termen de înapoiere. Cu banii aceia, Ana-Maria şi-a plătit chiria şi mâncarea pe două luni.
Acum două luni, ea sosise la New York cu speranţa că se va angaja. Însă n-a avut cum: ca student internaţional e nevoită să ia cinci cursuri pentru avansaţi, adică dublu faţă de ceilalţi studenţi. Nu numai că n-are timp să muncească, dar de abia are timp să înveţe. Iar de cărţi nu se poate dezlipi. "Cursurile sunt pur şi simplu extraordinare, iar cărţile sunt atât de bune că-mi vine să plâng", zice. Nici nu mai contează că meniul ei zilnic înseamnă pâine cu gem sau unt de arahide şi paste cu sos de roşii. Şi rar de tot, o dată la trei săptămâni, câte un fruct. Contează ce învaţă la cursuri – adică lucruri pe care un om obişnuit abia le-ar pricepe: "Mă interesează mult efectul terapeutic al arhitecturii şi modul în care ea contribuie la ameliorarea angoaselor psihologice ale oamenilor. Vreau să studiez cartierele de locuinţe colective din oraşele foarte mari (megacities), care sunt locuite de obicei de imigranti, şi care devin un spaţiu extrem de tensionat, de negociere a problemei identitare".
Odată, însă, în miezul unei splendori de curs, i s-a rupt filmul: "Am plecat la jumătatea cursului fiindcă mi-era prea foame şi nu mă mai puteam concentra. Aş fi vrut să-mi cumpăr o ciocolăţică, ceva, dar aveam doar 90 de cenţi în buzunar. Şi totul, la fiecare chioşc, magazin sau automat, era minimum un dolar", mai povesteşte Ana-Maria. N-are bani nici de detergent, îşi spală rufele la robinet, cu şamponul primit în dar de la o prietenă.
Ca să facă şi semestrul următor îi mai trebuie 22.000 de dolari pe care nu-i are. Din cauza asta, dacă în vreo zi apucă să mănânce pe săturate, se simte vinovată. "Mi-e foarte teamă că nu voi avea cum să rămân. Şi că fix acum, când am găsit o cercetare în care cred cu toată inima, nu voi mai putea plăti şcoala", zice.
Cum e să faci şcoală cu ajutorul "oamenilor buni"
Acum, după două luni de Columbia, fata a tras linie şi a concluzionat: a reuşit să facă primul semestru aproape numai "cu bani primiţi de la oamenii buni".
"Pe mine mă ţin în şcoală prietenii mei", ne-a spus. Şi ni i-a înşirat pe nerăsuflate: un om de afaceri care atunci o vedea pentru prima dată şi care i-a întins senin banii, spunându-i simplu: "Ai vise frumoase. Urmează-le", un alt afacerist, amic cu părinţii ei care, deşi n-o mai văzuse de 12 ani, i-a plătit biletul de avion. Apoi, unchii i-au dat bani de cărţi, iar altcineva a sărit să o ajute cu taxele pentru viză, explicându-i: "Am şi eu o fată la Medicină şi ştiu cum e să fii tânăr şi să vrei să faci ceva în viaţă".
Pe toate astea le-a înşirat pe blog, iar povestea ei a început să circule. Şi surpriză, iar au curs miracolele. O cititoare i-a trimis următorul mesaj: "Unde îţi pot trimite nişte gologani, că de’, o masă delicioasă e întotdeauna binevenită. Eu ştiu ce înseamnă să trăieşti cu doi dolari pe săptămână. Cât am îţi dau... căci aşa mi-am promis în 2005, când un necunoscut mi-a cumpărat un întreg hamburger într-o benzinarie şi o cartelă să îi sun pe ai mei!".
Acum, pe principiul celebrului film "Pay it forward", Ana Maria s-a decis să ajute şi ea mai departe, aşa cum şi alţii au făcut-o pentru ea. Luptă să-l ajute pe Cătălin Sandu, doctorul rezident care, la 25 de ani, are nevoie de 200.000 de euro pentru a se salva de cancer. Întreaga poveste i-a postat-o pe blog. (www.anamarialebada.ro/payitforward/). Aşa, speră ea, va putea oferi mai departe un strop din ceea ce necunoscuţii şi prietenii i-au oferit ei.
"Când, la începutul căutărilor mele de resurse pentru master, bunica mea mi-a spus că vrea să facă un împrumut, 300 USD, ca să mă ajute, aproape am râs. Da, aproape am râs, pentru că eram o naivă răsfăţată, care nu cunoştea valoarea banilor. Punând în balanţă 300 de USD şi valoarea totală a acestui master, prima sumă părea un nimic. Inutil să mai spun că, după foamea făcută, 300 de USD mi se par acum o avere, căci reprezintă mâncarea mea pe 10 săptămâni. 10 săptămâni! Orice contribuţie, oricât de mică, este, aşadar, importantă. Pentru că ea nu este niciodată mică. Şi se adună la ce s-a mai strâns. Pic cu pic se face mult", spune Ana Maria.
Fostul diriginte: "O fetita cu ochii foarte patrunzatori, foarte inteligenta"
Ana Maria Lebada a absolvit Colegiul National "Mihai Eminescu" Botosani. Dirigintele ei din liceu, prof. Gheorghe Oniciuc, isi aminteste despre "o fetita cu ochii foarte patrunzatori, foarte inteligenta si care se purta foarte frumos cu colegii".
"De altfel, imi aduc aminte ca la orele de dirigentie mereu o luam arbitra in disputele pe care le aveam in clasa. Cred ca undeva in clasa a XII-a a fost un pic nehotarata vizavi de drumul pe care urma sa si-l aleaga in viata si ma bucur acum ca ea intr-adevar si-a gasit calea pe care trebuia sa o urmeze in viata", povesteste profesorul Colegiului National "Mihai Eminescu" Botosani.
Dirigintele Anei Maria spune ca nu se intrevedea,in vremea anilor de liceu, traseul spectaculos de mai tarziu, insa era o fata foarte isteata. Profesorul de matematica isi exprima si temerea ca tanara nu va beneficia de sprijinul statului roman, daca va decide sa se intoarca acasa.
"A invatat foarte bine si la matematica, dar cred ca mai mult i-a placut istoria, economia, logica, sociologia. Avea inclinatie in aceasta directie. Ea are curaj sa abordeze asemenea ocupatie, nici nu stiu ce ar putea gasi ea la noi, ce ar putea oferi statul. Cand a plecat in Belgia a avut o bursa, in America probabil ca e mai greu. Nu stiu in ce masura statul se implica, banuiesc ca nu prea mult. Problema ar fi la intoarcere, cand ei se intorc in tara atunci sa fie sprijiniti, sa stie ca daca se intorc primesc un ajutor sa se integreze, sa li se dea slujbe. E mai greu sa te intorci in tara, pentru ca tocmai zona aceasta este neacoperita", spune Gheorghe Oniciuc, fostul diriginte al Anei Maria Lebada.
Mama: "Multumesc din suflet tuturor oamenilor care ajuta acesti copii!"
Lacramioara Lebada, mama tinerei, este foarte impresionata de faptul ca un roman a avut grija de fata ei acolo, pe pamant strain. Un om pe care nu l-a cunoscut niciodata!
"S-a gasit o persoana, nu o cunosc, dar am inteles ca este profesor plecat din Romania, care impreuna cu familia a acceptat sa o gazduiasca pana sa isi gaseasca ea o gazda unde sa stea. Si a stat cu acesti oameni care i-au oferit tot confortul necesar, era atat de multumita si a spus: `Mama, parca nu a fost o ruptura atat de mare, caci am plecat din familie si am ajuns intr-o alta familie!" Ii multumesc din inima acelui om pentru tot ce a facut pentru copilul meu, este deosebit. Este fantastic sa intalnesti oameni care din putinul pe care il au totusi se gandesc ca pot ajuta un om care vrea sa faca ceva. Sunt constienta ca sunt foarte multi copii care, la fel ca Ana Maria, au nevoie de ajutor, si multumesc din suflet tuturor oamenilor care ajuta acesti copii", povesteste cu lacrimi in ochi mama.
Ana Maria a plecat cu intentia de a-si gasi un loc de munca, insa timpul fizic necesar nu-i permite sa si lucreze, doarme foarte putin ca se se poata incadra, sa faca ceea ce are de facut, fiindca vrea sa faca performanta.
"Este singurul student strain din anul ei, acceptat la Universitatea Columbia. E mandria prin ceea ce este ea prin munca ei, este tristetea de mama cand stiu ca o duce greu, este o imbinare de multe sentimente diferite toate si omenesti toate", spune o mama mandra de copilul ei, dar si chinuita de grija si gandurile pentru fata care si-a facut geamantanul si a plecat in lume, sa isi implineasca un vis.
"Pe lângă tot ce învăţ la Columbia, ceea ce am învăţat străduindu-mă să ajung şi să supravieţuiesc aici este de o valoare incontestabilă. Lecţia fundamentală este cea despre bunătate. Dacă deocamdată nu le pot mulţumi altfel celor care m-au ajutat, le pot măcar urma exemplul, făcând ce pot, cu atât cât am", marturiseste Ana Maria Lebada.