Meci greu pentru cocoșii arțăgoși! FC Viitorul - FC Botoșani se dispută astăzi de la ora 21.00.

Doar câteva ore au mai rămas până la confruntarea dintre cocoșii arțăgoși de la FC Botoșani și puștii incredibili ai Viitorului lui Gică Hagi.

Gică Hagi recunoaște că se așteaptă la un meci foarte greu în această seară în fața FC Botoșani, iar după ce a analizat jocul prestat de echipa noastră până acum, a ajuns la concluzia că este o echipă foarte agresivă, care reușește să marcheze multe goluri chiar și în deplasare.

„Un meci acasă, cu un adversar foarte bun, o echipă care a arătat un fotbal agresiv, un fotbal foarte bun, a marcat goluri. Cu siguranță că vom avea un meci dificil. Ne dorim să luăm cele trei puncte, să avem capacitatea să ne impunem, să dominăm meciul, ritmul și intensitatea jocului. Nu sunt mari probleme. Keita și Riva nu sunt sută la sută, Carlo e bine dar încă mai e nevoie de timp, Mățan a avut aseară ceva și vom vedea dacă o să fie pregătit. Bred va lipsi o lună, o lună și ceva. Vom vedea cum vom suplini această lipsă importantă. Boboc a jucat dar nu e postul lui iar Filip încă nu e sută la sută. Ne dorim trei puncte. E un început bun al nostru pe care trebuie să-l exploatăm la maxim, să menținem linia, conectarea, atitudinea”, a spus Gică Hagi.

Meciul dintre FC Viitorul și FC Botoșani se dispută astăzi pe terenul central al Academiei Hagi, de la Ovidiu, cu începere de la ora 21.00.

Ambele adversare sunt neînvinse până acum în campionat, FC Viitorul ocupând locul trei, cu zece puncte (după trei victorii şi un egal), în vreme ce echipa din Botoşani se află pe poziţia a şasea, cu opt puncte (două victorii şi două egaluri).

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Georgeta și Dumitru Silion, meșterii din Botoșani care au creat ”Maternitatea Păpușilor” - FOTO

astăzi, 19:33

În Tocileni, județul Botoșani, îi găsim pe meșterii populari (artizani) Georgeta și Dumitru Silion, cunoscuți și apreciați pentru confecționarea într-un mod unicat al păpu...

”Nu vă îndârjiți să faceți lumea mai bună, ci fiecare să se lepede de răul său!”

astăzi, 18:53

Întreabă cineva: a făcut religia lumea mai bună? A scăzut numărul criminalilor și prostituatelor de cînd avem religia în școli și mii de biserici? Nu. Nu a făcut-o. Pe...

Ministrul Muncii, noi informații în ”cazul Pașca”: Ce s-a întâmplat cu o persoană relocată la Botoșani!

astăzi, 18:26

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, a transmis marți seara că monitorizează constant situația și sănătatea persoanelor vulnerabile relocate de la Dumbrava. ”Pentru că există foa...