FC Botoșani, aproape de o nouă lovitură pe piața transferurilor. „Am vorbit ca să plece după meciul cu Sepsi!”

FC Botoșani este aproape să dea o lovitură pe piața transferurilor, iar această informație a fost făcută publică în emisiunea ProSport LIVE. Valeriu Iftime, patronul echipei antrenate de Marius Croitoru, a dezvăluit că are o ofertă concretă pentru Reagy Ofosu, fotbalist despre care Prosport anunța că e dorit în Asia.

FC Botoșani e la un pas să îl vândă pe Reagy Ofosu

Finanțatorul echipei din Botoșani susține că ar urma să primească 400.000 de euro pentru a-l lăsa pe Reagy Ofosu să plece sub formă de împrumut, iar apoi ar urma să încaseze nu mai puțin de un milion de euro pentru transferul definitiv al fotbalistului, dar acesta refuză să plece și a explicat de ce.

 

„Am și acum ofertă pentru Ofosu. 400.000 de euro pentru un împrumut pentru 10 luni și un milion de euro pentru transferul definitiv. Băiatul nu vrea să plece. Eu am vorbit cu Marius (n.r. Marius Croitoru) să îl lăsăm să plece după meciul cu Sepsi, dar el nu vrea să plece. El crede că am o inimă bună și că o să îl las să plece în vară, dar i-am zis că poate în  vară nu îi mai dau eu drumul”, a spus Valeriu Iftime în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Reagy Ofosu are 5 goluri înscrise în sezonul 2019 – 2020

Reagy Ofosu a ajuns la FC Botoșani pe 1 iulie 2019 și mai are contract cu formația finanțată de Valeriu Iftime până pe 30 iunie 2021. Atacantul în vârstă de 28 de ani a jucat în 25 de meciuri pentru FC Botoșani, a dat 5 goluri și a oferit 3 pase decisive.

Acesta a început fotbalul la Hamburg în 2006, iar în iulie 2012 a făcut pasul către FC Ingolstadt din postura de jucător liber de contract. Reagy Ofosu a mai jucat pentru Chemnitzer FC, Grodig, NEC Nijmegen, NK Istra, Spartak Trnava și Haladas.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”

Friday, 16 October 2026

Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...

Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!

Friday, 16 October 2026

În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...

16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească

Friday, 16 October 2026

În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...