Peste 170 de amenzi COVID aplicate de la începutul acestei săptămâni

Peste 170 de amenzi COVID aplicate de la începutul acestei săptămâni

De la începutul acestei săptămâni până joi, forțele de ordine din județul Botoșani au aplicat peste 170 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de combatere a răspândirii virusului Covid-19. Cumulul amenzilor depășește 36.000 de lei, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

În perioada 4-07 ianuarie a.c., au fost organizate 18 de acțiuni punctuale, fiind controlate 308 locații de interes, respectiv restaurante, terase, autogări, locații în care au fost desfășurate manifestări religioase dar și 250 de mijloace de transport persoane, dintre care 101 mijloace de transport public în comun.

„Echipele de control au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 36.000 lei, dintre acestea 132 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 57 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea”, detaliază reprezentanții IPJ Botoșani.

Controalele se derulează sub autoritatea Instituției Prefectului, fiind angrenați polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, lucrători ai Direcției Sanitar Veterinară, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

Aceste acțiuni vor continua în perioada următoare, în toate zonele județului, având ca scop prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, reiterează sursa citată.

„Vă recomandăm să respectați distanțarea socială, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri! Nerespectarea măsuri impuse de autorități constituie contravenție și se sancționează cu amendă  de la 500 la 2.500 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile, a jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator”, precizează IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta