Un medic din UPU amenință că se leagă cu lanțuri de gard: „Jos labele de pe Maternitate”

După ce o serie de surse din conducerea Maternității din Botoșani au dezvăluit, pentru Știri.Botoșani.Ro, că unitatea ar urma să fie transformată, în cel mai scurt timp posibil, în spital de tip COVID, și că toate cadrele medicale și pacientele vor fi transferate spre Municipalul din Dorohoi, în rândul medicilor botoșăneni s-a creat un val de revoltă.

Conducerea Maternității ar fi primit o dispoziție prin care s-a cerut mutarea în cel mai scurt timp a tot ceea ce însumează personal medical, femei care urmează să nască, dar și de proaspetele mămici însoțite de nou-născuți, personal auxiliar, mobilier și logistică, la Dorohoi.

 

Transportul ar urma să fie asigurat de echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.

Unii medici susțin că actualul manager al Spitalului Județean, Livia Mihalache, ar fi acceptat propunerea, făcută de către Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, venit astăzi în Botoșani pentru verificări, doar pentru a-și păstra funcția.

Dintre cei mai revoltați este și medicul Alin Atudoroaie, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului „Mavromati”, care amenință că se leagă de gardul Maternității.

„Cine a hotărât să mute Maternitatea? Jur că mă duc și mă leg cu lanțurile de gard, dacă se întâmplă asta… Chiar au înnebunit cu toții? Care e logica? Vă trebuie spital așa mare să tratați cei șapte bolnavi suspecți din Botoșani? Jos labele de pe Maternitate, jeguri umane care sunteți voi”, a scris medicul Alin Atudoroe, pe Facebook.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...