Sorina Pintea: Dezinfectanții neconformi au ajuns în peste 30 de spitale din toată țara

Direcțiile de Sănătate Publică din toată țara au dispus retragerea produselor neconforme rămase neutilizate, potrivit ministrului Sănătății. 

Dezinfectanții neconformi au ajuns în peste 30 de spitale din toată țara, a anunțat marți ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Ea a dat, însă, asigurări că nu a existat niciun pericol pentru pacienții din aceste spitale, susținând că acele produse erau neconforme pentru fungi, nu pentru bacterii. De asemenea, Pintea a susținut că astfel de biocide nu au ajuns și la Institutul Marius Nasta, unde patru pacienți au murit recent din cauza unei bacterii spitalicești. Direcțiile de Sănătate Publică din toată țara au dispus retragerea produselor neconforme rămase neutilizate, potrivit ministrului Sănătății.

 

Sorina Pintea a fost întrebată cât timp au fost folosiți acești dezinfectanți neconformi în spitale: "Este greu să dau un răspuns, este o anchetă în curs, care tocmai aceste lucruri le va verifica", a fost răspunsul ministrului.

"Dacă se aplică protocoalele așa cum le avem, nu există un pericol pentru sănătatea pacientului. Și atunci mă veți întreba de ce am făcut aceste plângeri: pentru că orice produs trebuie să fie conform", a susținut ministrul Sănătății, potrivit Hotnews.ro.

Direcțiile de Sănătate Publică din toată țara au dispus retragerea produselor neconforme rămase neutilizate, potrivit ministrului Sănătății. 

"Menționez că aceste produse se folosesc pentru dezinfecția suprafețelor și a instrumentarului și ulterior la sterilizare", a adăugat Sorina Pintea. 

Ministrul Sănătății a explicat, marți dimineață, de unde a pornit acest caz: "În cursul anului 2018, inspectorii Inspecției Sanitare și ai DSP au efectuat verificări cu privire la eficacitatea produselor biocide folosite nu doar în sistemul sanitar, ci și în saloanele de înfrumusețare. Au fost verificate 15 produse biocide, 3 dintre acestea prezentând neconformități cu privire la eficacitatea fungicidă. Au fost reverificate în laboratoare aceste produse, iar neconformitățile s-au confirmat. Prin urmare, Ministerul Sănătății a dispis efectuarea unei plângeri penale vizavi de două societăți, una din București și una din județul Prahova, care comercializau aceste biocide."

Polițiștii au făcut, marți, percheziții în București, Ilfov și Prahova, la locuințele unor persoane și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor firme care în 2018 ar fi produs și vândut mai multor spitale dezinfectanți care nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor. 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că aceste percheziții au loc în urma unei plângeri făcute de Ministerul Sănătății în 10 ianuarie, precizând că biocidele respective erau "neconforme", nu diluate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Primar din Suceava amendat de Poliția Animalelor, după ce a abandonat doi câini într-o stație de autobuz!

astăzi, 11:20

Un caz care a făcut vâlvă pe rețelele sociale zilele trecute a dus și la autosesizarea, normală, a Poliției Animalelor Suceava, structură din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean ...

Badantă româncă împușcată în Italia de bătrânul pe care îl îngrijea!

astăzi, 10:59

O româncă angajată ca îngrijitoare în Italia a fost împușcată în abdomen de un bărbat în vârstă de 92 de ani, într-un apartament din Milano. După...

Liceele din Botoșani cu cea mai mare rată de promovare, care școli se situează la polul opus!

astăzi, 10:26

Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 7 iulie 2026, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele exame...