Medici greu de angajat la Ambulanţă şi SMURD. Raed Arafat, la Botoşani: "De doi ani încercăm să modificăm o hotărâre de guvern"

Atât Serviciul Judeţean de Ambulanţă cât şi SMURD au nevoie de medici pentru a-şi acoperi schemele dar şi pentru a reuşi să facă faţă tuturor solicitărilor venite din judeţul Botoşani, fără risc de epuizare. Problema lipsei de medici a fost dezbătută la Flămânzi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, medicul Raed Arafat.

Medici greu de angajat la Ambulanţă şi SMURD. Raed Arafat, la Botoşani: "De doi ani încercăm să modificăm o hotărâre de guvern"

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

În condiţiile în care la Iaşi este o "pepinieră" de viitori medici de urgenţă, Raed Arafat a cerut conducerii Consiliului Judeţean să ajusteze în aşa manieră organigrama Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, respectiv a Unităţii de Primire a Urgenţelor- SMURD încât să poată fi atraşi medici la Botoşani.

"Vorbiţi cu doamna doctor Cimpoeşu (şeful SMURD pe regiunea Moldovei, n.r.) şi vedeţi ce rezidenţi are, care termină şi care vor să vină să dea concurs. Noi avem mai multe posturi decât medici, iar mecanismul de angajare al unui medic este extrem de lung şi greu. Gândiţi-vă că din secunda în care dumneavaostră spuneţi că vreţi să angajaţi un medic până când acesta este angajat durează opt luni. Iar medicul de fiecare dată când dă concurs de angajare, dă un examen în specialitate, deci nu interviu sau dosar, examen de specialitate. Asta îngreunează tot procesul de angajare. Dacă un medic primeşte un telefon din Franţa sau din Germania, vă garantez că într-o săptămână este angajat. Dacă aveam sute de medici care concurau pe zece posturi, înţelegeam, dar din momentul în care noi deschidem zece posturi şi vin unul sau doi, care este rostul să prelungim treaba opt luni de zile? Iar medicii care termină şi vor să se angajeze, văzând că nu pot fi angajaţi, dau telefoane şi într-o săptămână sunt angajaţi în alte ţări imediat. Logica concursurilor când nu are cine concura poate ar trebui să o adaptăm", a spus Raed Arafat.

Mai nefericită este situaţia Serviciului de Ambulanţă care a anunţat că are nevoie de medic rezident, dar s-a transmis că legea nu permite în prezent. Directorul Serviciului, medicul Liliana Mateciuc, a povestit că a încercat acest lucru.

"Am primit de la Minister să dăm relaţii legat de medicii rezidenţi de care avem nevoie. Am solicitat un post pentru un medic rezident în medicina de familie şi ulterior am fost sunată că dacă nu avem postul respectiv de ce îl cerem. Deci mai avem nevoie de medici...", a spus Liliana Mateciuc.

Raed Arafat
a susţinut că în privinţa Serviciilor de Ambulanţă există o hotărâre de Guvern care trebuie schimbată iar tentativele de schimbare durează de doi ani. "S-a discutat la Ministerul Finanţelor să suplimenteze pentru Ambulanţă pe câte posturi ar fi necesare. Discuţiile sunt de vreo doi ani şi nu am reuşit să rezolvăm", a spus oficialul.

Potrivit acestuia, Ambulanţa are nevoie de 1.500 de posturi la nivel naţional în următorii doi- trei ani pentru ca situaţia să poată fi corectată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Moartea unei mame, "salvarea" unui copilaş ajuns în sistemul de protecţie

Miercuri, 4 Octombrie 2017
1792

Pe 10 septembrie, o femeie din Agafton, comuna Curteşti, făcea o descoperire şocantă: vecina ei, de 36 de ani, murise în casă, în timp ce fetiţa ei, de 3 ani, se juca prin curtea ei....

Medicii botoşăneni şi-au ales reprezentanţii în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor

Marţi, 3 Octombrie 2017
1901

La zece zile de la primul tur al alegerilor pentru componenţa Comisiei de Disciplină, duminică şi luni medicii din judeţ au fost aşteptaţi la Botoşani, la sediul Colegiului Medicilor, pentru a...

Vremea ţine cu văraticii şi se suceşte din nou! Estimări meteorologice pentru judeţul Botoşani în următoarele zile

Duminică, 1 Octombrie 2017
6438

Luna octombrie a început, cel puţin la Botoşani, cu o minimă de 0ºC, o temperatură mai redusă decât mediile climatologice cunoscute. Şi asta din cauza unui val de aer continenta...